„Voi pleca, în general în fotbal sunt optimist şi cred foarte mult în această echipă, dar în această situaţie e greu petru că Hajduk Split e o echipă bună. În ultima discuţie cu domnul Bucşaru am decis să rămân doar pentru aceste două meciuri şi apoi să părăsesc echipa. Am vorbit cu o parte din jucători, sunt foarte supărat pentru ceea ce se întâmplă, mai ales că am venit anul trecut cu optimism şi am avut rezultate bune la această echipă, care are ceva special. Chiar dacă am multă experienţă în fotbal m-am simţit foarte bine la această echipă. E suprinzător că se întâmplă aşa ceva, nu mă apteptam.
Îmi place România foarte mult, fotbalul românesc are potenţial foarte mare, nu ştiu ce se va întâmpla cu echipa mai departe, dar din ce am vorbit cu domnul Bucşaru am înţeles că vor pleca mulţi jucători şi va încerca să supravieţuiască până la finalul sezonului şi poate atunci se va desfiinţa. În fotbal lucrurile se schimbă repede, e greu să motivezi jucătorii, cel mai important a fost spiritul echipei şi aceşti jucători pe care pot spune că-i iubesc. În fotbal nu mi-e frică de nimic, pot lupta cu orice echipă, dar în această situaţie sunt un pic speriat”, a afirmat Levi.
Roni Levi a menţionat că în vară a avut trei oferte foarte bune, pe care le-a refuzat.
„Nu am nicio ofertă, dar e normal pentru că am fost antrenorul Unirii până acum. În vară am avut trei oferte foarte bune pe care le-am refuzat pentru că eram antrenorul Unirii. Poate voi rămâne în România, dacă vor apărea oferte. Mi-ar plăcea acest lucru”, a spus Levi, care a menţionat că Mihai Stoica e un preşedinte foarte bun: „A construit două echipe foarte bune şi a contat plecarea lui”.
Echipa Unirea Urziceni a plecat, miercuri dimineaţă, în Croaţia, în vederea partidei cu Hajduk Split, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa. Meciul va avea loc, joi, de la ora 21.30.