FOCUS: Adrian Bejan, cercetătorul care dezleagă enigmele sportului

De ce sportivii care obţin medalii devin mai înalţi şi mai grei decât media obişnuită, de ce atleţii negrii obţin rezultate mai bune decât cei albi sau de ce medaliile la nataţie sunt câştigate de sportivii albi?

...sunt doar câteva dintre întrebările pe care şi le-au pus iubitorii sportului de-a lungul timpului. La toate acestea a găsit răspuns un fost baschetbalist de performanţă, românul Adrian Bejan, care este cotat acum între primii 100 de cercetători ai lumii după numărul de citări. Bejan, care cu mândrie spune că este român, a explicat evoluţia contrastantă în sport dintre albi şi negrii, utilizând legile locomoţiei, teoria lui stârnind multe controverse, unele chiar rasiale.

Adrian Bejan s-a născut la 24 august 1948 la Galaţi. În 1968, pe când era student în anul II la Politehnica Galaţi la Facultatea de Inginerie Mecanică, a primit o bursă la Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar în 1971 reuşeşte să absolve renumita universitate americană. În 1975 îşi ia doctoratul în inginerie mecanică. În 1984, Bejan devine profesor cu catedră întreagă la Universitatea Duke (Carolina de Nord). Bejan a publicat peste 500 de articole şi 24 de cărţi. El a descoperit mai multe metode ştiinţifice printre care legea constructală, tranziţia turbulenţelor şi altele. De asemenea, Bejan se află în top 100 cei mai citaţi autori ingineri în studiile de specialitate. Adrian Bejan a primit 16 titluri de Honoris Causa de la universităţi din 11 state. Din "mâinile" lui Bejan au ieşit 20 de doctori în inginerie care sunt profesori la câteva dintre universităţile mondiale.

Adrian Bejan era în 1969 student olimpic la Politehnica Galati, când a plecat cu bursă la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Părinţii lui, ambii intelectuali, pe care nu a mai apucat să-i vadă de atunci, au fost hărţuiţi de către Securitate, deoarece a refuzat să se întoarcă în ţară. "Ceauşescu era la putere, iar tatăl meu a fost destul de deştept să plece. De fapt, părinţii lui l-au făcut să plece, iar asta a însemnat foarte mult ca el să-şi urmeze visele, chiar dacă opresiunile regimului comunist i-au împiedicat să fie împreună din nou vreodată", a declarat, pentru MEDIAFAX, fiul lui, William Bejan.

Adrian Bejan a făcut parte din lotul de tineret al naţionalei de baschet a României până la 19 ani, în 1969, când a plecat cu o bursă în SUA. El adaugă că urmăreşte în continuare ce se întâmplă în sportul românesc. William Bejan, fiul de 21 ani, spune că tatăl lui a renunţat să mai joace baschet cu el sub panoul din curtea casei după ce l-a învins. "Ştiu de experienţa din România de baschetbalist a tatălui meu, mi-am dat seama de valoarea lui din meciurile pe care le făceau sub panoul din curtea casei. Dar numai o dată am reuşit să-l înving, am fost extrem de fericit, dar apoi tata nu a mai jucat cu mine. Tata e specialist în aruncările de la distanţă", ne spune William. Adrian Bejan găseşte legătură între teoria constructurală şi baschet: "Şi baschetul este un fenomen constructal, de generare de configuraţie de curgere a mingii, de la teren, adică o suprafaţă, un punct, la coş, prin intervenţiile mai multor jucători care vor acelaşi lucru: ori să înlesnească, ori să blocheze curgerea", a completat William Bejan.

Fiul joacă fotbal la Universitatea din Edinburgh şi a antrenat în Senegal. William este student la Universitatea Georgetown, însă în primul an a studiat în Scoţia la Edinburgh graţie unei burse. După ce a ajuns în Scoţia a fost selectat în echipa universităţii şi a evoluat împotriva celorlalte universităţi britanice, dar şi împotriva unor cluburi semiprofesioniste din Regatul Unit. În Senegal, William a fost antrenor secund la un club din St Louis. La finalul şederii în Senegal, William Bejan le-a oferit copiilor africani mai multe seturi de echipament sportiv. William se laudă că în colecţia sa se află un tricou al Stelei, echipă cu care ţine şi un echipament al naţionalei României, cu numărul şi numele lui Mutu, pe care le poartă la antrenamente.

De asemenea, Bejan a obţinut câteva proiecte importante şi de unul singur, două dintre ele fiind pentru US Air Force, iar ideea cu teoria constructurală a ajuns pe masa Guvernului SUA pentru a i se gasi aplicabilitate in domenii de interes national. El este "apostolul" Teoriei Constructale, francezii, care au spus despre ea "că descrie inteligenta naturii", punând-o primii în aplicare. Teoria constructala se bazeaza pe principiul potrivit caruia toate lucrurile de pe planeta curg, tinzând spre perfectiune. Teoria este folosita in Occident la construirea cartierelor rezidentiale, amenajarea fluviilor sau fluidizarea traficului urban. Publicatia "Science et Vie" l-a elogiat pe roman pentru teoria constructurală pe care a intitulat-o "cheia formelor perfecte din Univers".
Întrebările la care Bejan a răspuns deja şi care l-au transformat într-un infam din cauza implicaţiilor rasiale sunt următoarele:

1. De ce sportivii care câştigă devin mai înalţi şi mai grei? Este necesar să fie introduse categorii de greutate la diverse discipline sportive?

- în ultimii 100 de ani, media de înălţime a înotătorilor a crescut cu 11,4 cm

- în ultimul secol, media de înălţime a alergătorilor de 100 m plat a crescut cu 16,2 cm

- în tot această perioadă, media de înălţime a oamenilor a crescut doar cu aproape 5 cm

Bejan a observat că vieţuitoarele mai mari obţin timpi mai buni la viteză, indiferent dacă acestea sunt zburătoare, alergătoare sau înotătoare. Inginerii Adrian Bejan şi Jordan Charles de la Universitatea Duke (Carolina de Nord) au analizat înălţimile şi greutăţile atleţilor şi înotătorilor din ultimii 100 de ani. Ei au constatat că, în ultima sută de ani, timpii la viteză s-au îmbunătăţit, însă, în acelaşi timp, au crescut şi înălţimile şi masele musculare. Aceştia au ajuns la concluzia că media înotătorilor a crescut cu 11,4 centimetri, în timp ce în ultimul secol media alergătorilor de 100 de metri plat a crescut cu 16,2 centimetri. În aceeaşi perioadă media de înălţime a oamenilor a crescut doar cu aproape cinci centimetri. Ei au concluzionat că performanţele sportivilor sunt direct proporţionale cu înălţimea şi greutatea, iar cu cât aceştia sunt mai grei şi mai înalţi, cu atât rezultatele au fost mai bune. "Tendinţa observată de analiza noastră sugerează că recordurile de viteză vor continua să aparţină sportivilor mai înalţi şi mai grei", a declarat Charles. Mai mult decât atât, cercetătorii susţin că acest model de creştere poate fi prezis cu ajutorul teoriei constructale, o teorie care explică printre altele forma şi dimensiunile construcţiilor naturale nevii (formarea bazinelor râurilor, forme de relief), cât şi vii. Analiza lui Bejan a plecat de la definiţia legii constructale care spune că pentru ca un sistem macroscopic de mărime finită să supravieţuiască în timp, configuraţia sa trebuie să evolueze astfel încât să ofere cel mai bun acces pentru curenţii care curg prin el. Aceasta se referă la un fenomen universal din natură: generarea configuraţiilor de curgere. Atât prin organismele vii, cât şi prin structurile fizice neînsufleţite circulă felurite fluide: apă, aer, sevă, sânge, fluxuri electrice şi calorice. În tranzitul lor, fluidele au tendinţa de a curge mai uşor, pe căi de mai mare acces. Potrivit lui Bejan, animalele mai mari trebuie să se mişte mai rapid decât cele mici. Folosind aceste date, cercetătorii pot descoperi care era viteza la alergare în Antichitate, de exemplu. Autorii sugerează că ar putea fi necesară introducerea de diferenţieri pe categorii de greutate în probele de nataţie, precum cele din box, lupte şi haltere.

2. Supremaţia persoanelor de culoare

Dacă la ediţia din 1996 a Jocurilor Olimpice de la Atlanta, canadianul de origine jamaicană, Donovan Bailey (1,84 m, 82 de kg) ducea recordul mondial la 100 de metri plat la 9,84 de secunde, trei ediţii mai târziu, la Beijing 2008, jamaicanul Usain Bolt (1,95 m, 94 de kg), ducea recordul mondial la 9,69 secunde. La ediţia Campionatelor Mondiale de la Berlin din 2009, Bolt cobora cea mai bună performanţă din istorie la 9,58 de secunde. De asemenea, toată finala olimpică de la Beijing în proba de 100 de metri plat a fost formată din bărbaţi de culoare: Bolt (Jamaica), Thompson (Trinidad Tobago), Dix (SUA), Martina (Antilele Olandeze), Powell (Jamaica), Frater (Jamaica), Burns (Trinidad Tobago) şi Patton (SUA).

3. Ombilicul, cheia dominaţiei diferenţiate între albi şi negrii în atletism şi nataţie

Bejan a descoperit că performanţele obţinute de albi sau de negri în diferite discipline sportive ţin de ombilic, centrul de gravitaţie al corpului. Ombilicul reprezintă secretul dominaţiei persoanelor de culoare în cursele de atletism şi a persoanelor albe în nataţie. Bejan a ajuns la concluzia că poziţia ombilicului face diferenţa dacă doi atleţi sau doi înotători de aceeaşi înălţime, unul de culoare şi unul alb, sunt comparaţi. "Astfel, în fiziologia sportivilor de origine vest-africană, centrul de gravitate al corpului este mai sus decât cel al concurenţilor lor de origine europeană, ceea ce le oferă un avantaj la sprint", a spus Bejan. Însă în piscină, persoanele albe au avantajul unui tors mai lung decât cel al persoanelor de culoare, ceea ce arată că ombilicul lor este mai jos. "Înotul este arta de a trece pe valul pe care îl face înotătorul. Cel care face un val mai mare avansează mai repede şi, cu cât torsul său este mai lung, cu atât valul este important. Europenii au un tors, în medie, cu trei procente mai lung decât cel al persoanelor de culoare, ceea ce le conferă un avantaj de viteză de 1,5 la sută într-o piscină", a menţionat Bejan. Asiaticii au torsul la fel de lung ca europenii, însă sunt mai mici, pierzând astfel acest avantaj de viteză.