FOCUS: Fotbal sub ape la Ada Kaleh

Mustafa Hamdi (75 de ani), fostă extremă dreaptă în echipa de fotbal a insulei, povesteşte că în perioada în care nivelul Dunării era mai ridicat, iar mingile de fotbal "amerizau", oamenii săreau în fluviu pentru a le returna. El povesteşte de vizita marelui CCA pe insulă, dar şi de faptul că jucau la Orşova să distreze străinii.

Reporter: Circulă poveşti potrivit cărora atunci când un jucător şuta mai tare, mingea ajungea în Dunăre

Mustafa Hamdi: Când era apa mai mare şi se ducea mingea în apă, săream repede în apă, pentru că eram ca peştii. În cazul în care se nimerea ca apa să fie într-un vârtej, se deplasau cu barca după ea, dar, în general, se înota după minge. Când era vară, iar Dunărea era mai joasă, nu era o problemă, mingea rămânea pe uscat.

Rep: În echipa de fotbal activau doar jucători de origine turcă?

M.H: Echipa se numea Beche Veche, era formată exclusiv din jucători de origine turcă şi a activat între 1950 şi 1965 în campionatul raional. Până la inundarea insulei în 1968, aceasta deja retrogradase şi se mai juca doar la nivel de amatori.

Rep: Ce echipe cunoscute au jucat la Ada Kaleh?

M.H: A fost şi CCA-ul o dată, îmi aduc aminte, prin anii ’60, pe când era Ilie Savu antrenor şi jucau Toma, Cacoveanu, Alecsandrescu, Tătaru sau Ienei. Am stat cu dânşii acolo la cantină la o masă specifică. Ei au fost la Herculane cazaţi, iar apoi aveau turneu în Bulgaria. Am jucat atunci contra CCA-ului. I-am cam tăvălit acolo. S-a jucat destul de serios, chiar dacă noi eram inferiori. Ilie Savu i-a rulat pe toţi atunci, a fost ultima testare pentru bulgari. Au jucat mai tare, nu ne protejau deloc, pentru că jucau pentru posturile de titulari. Mi se pare că ne-au bătut cu vreo 9-1. Ştiu că s-au făcut poze colective atunci, în care jucătorii CCA-ului stăteau cu peştele în mână.

Rep: Veneau oameni la meciuri?

M.H: De la 11 ani sunt stabilit în Drobeta Turnu Severin, făceam naveta până la Ada Kaleh pentru a juca în echipă, iar oamenii veneau şi de la 20 sau 25 de kilometri pentru a asista la partide. Veneau şi din Vâlciorova sau Gura Văii.

Rep: Aveaţi prime pe acea vreme?

M.H: Insula era protejată şi ne sponsorizau fabricile de confecţii şi ţigări, care ne dădeau produse şi ceva bani. Ne plăteau deplasările, ne ţineau la Herculane două săptămâni cu mâncare, cazare şi plimbat, dar eram tineri şi ne bucuram că ne băga cineva bani în buzunare.

Rep: Unde aţi mai evoluat cu echipa din Ada Kaleh?

M.H: Cel mai mult eram invitaţi la amicalele de la Băile Herculane cu diferite echipe ca Băile Herculane, Balta Sărată. Eram invitaţi să jucăm pentru străinii care veneau acolo, englezi şi francezi.

Unul dintre foştii fotbalişti care a evoluat împotriva echipei Ada Kaleh este şi Adrian Florea.

Reporter: Daţi-ne câteva repere ale carierei dumneavoastră

Adrian Florea: Sunt născut în 1935, am fost portar la CFR Drobeta Turnu Severin, apoi la Sadu şi la Roşiori. Am fost şi antrenor când am promovat în divizia B cu Drobeta, la Arad, prin anii '67-'68. Îl aveam în lot pe Mâniosu, care a plecat din Craiova. I se spunea Mâniosu "Pele".

Rep: Povestiţi-ne de meciurile cu echipa din Ada Kaleh.

A.F: Echipa de fotbal din Ada Kaleh evolua în campionatul raional. Am jucat vreo 5-6 meciuri la Ada Kaleh, când evoluam la CFR, dar am jucat cu ei şi la Turnu Severin. Ca să ajungem acolo mergeam cu camionul prin Gura Văii, prin Vârciorova, până aproape de Orşova, iar apoi cu barca până când apărea în partea stângă insula. Acum este numai apă acolo. Când jucam acolo mai pica câte o minge în apă, iar turcii aveau o barcă pe care o foloseau pentru a recupera mingile.

Rep: Ce s-a întâmplat cu echipa din Ada Kaleh după ce a dispărut oraşul?

A.F : Nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu echipa lor, pentru că am plecat şi am făcut ICEF-ul. Am fost profesor timp de 30 de ani la o şcoală în Severin.

Rep: Ce prime de joc erau pe atunci ?

A.F: Aveam destui bani pe atunci, nu era foarte greu. Nu pot să echivalez cam cât ar însemna acum acei bani. Primeam o "slamentaţie" (n.r. – primă de joc) de 300 de lei şi mergeam pe strada principală din Severin şi îmi cumpăram bomboane, ciocolată şi altele, pentru că eram neînsurat. Ceilalţi, cum era nea' Guţă sau Biolan, îşi luau făină şi chestii pentru acasă, pentru că erau cu familii. Pe insulă erau mai multe case unde stăteau turcii, aveau şi o fabrică de ţigări acolo, nu ştiu ce marcă erau, dar erau mai lungi. După ce mâncam peşte la masă, ne aduceau ţigări. Îmi mai amintesc că mâncam pere aduse din curţile oamenilor.

Unul dintre numele emblematice ale fotbalului românesc, Emerich Ienei, a evoluat şi el împotriva formaţiei Ada Kaleh.

În anii 60, Emerich Ienei era unul dintre componenţii de bază ai CCA-ului. El a participat la amicalul cu cei de la Ada Kaleh şi a rememorat cum componenţii echipei armatei se fereau să lovească mingea prea tare de frică să nu ajungă în Dunăre. "În ’58, după o pregătire la Herculane, am fost invitaţi să jucăm un amical la Ada Kaleh. Ţin minte experienţa pentru că terenul era chiar lângă Dunăre. Ne era şi frică să dăm prea tare în minge mai ales când eram pe partea cu Timişoara. O minge chiar a ajuns în apă, dar au recuperat-o", şi-a amintit Ienei.

Fostul antrenor stelist a rămas impresionat şi de ospitalitatea locuitorilor insulei. "Era un loc populat mai ales de oameni de etnie turcă. La sfârşitul meciului am fost invitaţi la masă şi am fost serviţi mai ales cu specialităţi turceşti", a adăugat el.

Scriitorul danez Hans Christian Andersen, în drumul său pe Dunăre spre Viena, a fost prins de epidemia de ciumă, fiind internat la 5 mai 1841 în carantină la Jupalnic, de lângă Orşova Nouă. El scrie despre Ada Kaleh: "Pe o limbă de pământ este insula Orşova Nouă, cu case zugrăvite în roşu, minarete albe şi grădini verzi: clădirea cea mai importantă, dinspre fluviu, ni s-a spus că ar fi seraiul paşei. De acolo, din spatele ferestrelor bine ferecate cu gratii, priveau frumoasele femei…poate că-şi îndreptau spre noi ocheane…dar fără fericirea de a fi iubit". De asemenea, despre insulă au mai scris Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu şi au fost turnate câteva filme, printre care "Balul de sâmbătă seara".

Insula Ada Kaleh a mai purtat de-a lungul timpului diverse denumiri: Cyraunis, Eryrhia, Porizza, Atak, Ciughene, Adasî, Cerne, Carolina, Insula Orşovei, Orşova Nouă, Ada Cebir. Pe seama ei circulă şi o anecdotă cum că cetăţenii din Ada Kaleh îşi zic în glumă că sunt "din ţara în care cântă cocoşul de se aude în patru ţări". De asemenea, se spune că pe meleagurile Ada Kaleh-ului s-ar fi tors firul uneia dintre muncile lui Hercule şi anume răpirea cirezilor de boi ale uriaşului Geryon şi a fructelor lui din insula Erythnia, cunoscută acum sub numele de Ada Kaleh. Pe insulã a trăit o perioadă şi prinţul Mischin Paşa, în jurul căruia s-au ţesut câteva istorioare legate de capacităţile lui de a face minuni

O altă legendă porneşte din interdicţia că pe insulă niciun străin nu avea dreptul să poposească peste noapte, iar cine încălca aceste reguli avea parte de mânia turcilor care mergea până la pedeapsa capitală. Astfel, doi tineri îndrăgostiţi Ada şi Kaleh, ea de pe insulă, el de pe alte meleaguri, nu au putut să-şi ducă la capăt iubirea, care era interzisă de legile Coranului. Iar legenda le-a unit numele şi l-a oferit insulei, amintind de iubirea ieşită din comun a îndrăgostiţilor. De asemenea, doi tineri, un soldat român care ducea ziarele pe insulă şi o turcoaică, au plătit cu viaţa din cauza dragostei lor interzise.

În anii comunismului a apărut pe insulă un cinematograf, din 1949 a început să funcţioneze o fabrică de confecţii cu numele de "Vasile Roaită", iar în anii '60 a fost înfiinţată pe insulă o formaţie de teatru de amatori. Fabrica de ţigări a continuat să funcţioneze şi după naţionalizare. După venirea comuniştilor, au fost desfiinţate clasele gimnaziale de la şcoală, insula şi-a pierdut rangul de comună, au fost confiscate proprietăţi, au fost deportări în Bărăgan şi expatrieri condiţionate de cedarea averii către stat, spune prof. Ileana Roman, de la Centrul Cultural Mehedinţi.Accesul pe insulă a fost interzis dupa 8 seara, iar comuniştii au instalat un gard de nuiele pe marginea şoselei, astfel încât nu se mai vedea Iugoslavia, dar nici Ada Kalehul, iar pe insulă era şi un securist poreclit "Barbut".

În 1964, Gheorghe Gheorghiu-Dej a hotărât, împreună cu preşedintele Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, să construiască barajul Porţile de Fier. Dupa moartea lui Dej, în martie '65, Nicolae Ceauşescu i-a finalizat "opera", barajul aducând Dunărea peste nivelul insulei cu 30 m. O soartă similară cu a insulei Ada Kaleh au mai avut-o localităţile româneşti Orşova, Şviniţa şi Drencova, ca şi cele de pe malul sârbesc: Tekije, Sip şi Milanovac. De asemenea, pe malul stâng au fost strămutate cetăţile Tri Kule şi Drencova, iar Tabula Romană, de pe malul drept, a fost decupată şi aşezată 30 de metri mai sus.

Turcii, o parte, s-au mutat în Constanţa, în Orşova sau în Turnu-Severin. Moscheea - cea mai mare din ţară - a fost dărâmată, iar covorul din ea, lung de 16 metri - dăruit de sultanul Abdul al II-lea - a fost dus la Constanţa.

În primăvara lui 1969, a început strămutarea pe insula Şimian. Comuniştii au încercat să păstreze cetatea construită de austrieci, au numerotat pietrele de la porţile cetăţii şi le-au mutat pe insula Şimian, unde au refăcut zidurile exterioare, care pot fi văzute şi azi. Însă, n-au reuşit să atragă şi populaţia acolo, iar Şimian e acum în paragină.

Exodul populaţiei a început în 1967, iar cei aproximativ 600 de locuitori au fost forţaţi să plece până în 1968, când insula a fost acoperită de apă. Premierul Turciei de atunci, Suleiman Demirel, i-a scris lui Nicolae Ceuşescu să le permită locuitorilor de pe insulă care doresc să se stabilească în Turcia părăsirea României. S-a aprobat pentru 100 de familii, care aveau voie să-şi ia bagaj de câteva zeci de kilograme. Cei care au plecat în Turcia au primit, pe lângă o despăgubire pentru case, suma de 5.000 de lei. Ceauşescu a primit de la Tito câte 5.000 de dolari pentru fiecare locuitor al insulei, pentru a echilibra cheltuielile cu strămutarea populaţiei afectate de construcţia barajului, între statul român şi cel iugoslav.

ISTORIC
- Insula Ada Kaleh, în lungime de 1.750 m şi cu o lăţime maximă de 500 m, se afla pe Dunăre, la 3 km aval de Orşova. A fost acoperită de apă în urma construirii barajului de la Porţile de Fier, în 1969.
- Până în secolul XX, insula a fost sub stăpânire ungară, otomană sau austriacă.
- În secolul al XVIII-lea, austriecii au construit pe insulă o puternică fortăreaţă de tip Vauban.
- Între 1791 şi 1878, când aparţinea Imperiului Otoman, s-a stabilit pe insulă o populaţie turcă. Din acei ani s-a păstrat şi denumirea de Ada Kaleh (în limba turcă Ada Kale însemnând "Insula fortăreaţă").
- În urma creşterii importanţei navigaţiei pe Dunăre, insula a devenit un însemnat punct turistic şi comercial, ulterior devenind staţiune. Galeriile din cetate au fost transformate în locuinţe, iar în locul cazărmilor austriece au apărut case cu caracter turcesc. În acea perioadă, Ada Kaleh a fost vizitată de personalităţi, precum conducătorul revoluţionar maghiar Lajos Kossuth, ce pleca în exil către Turcia (1849).
- După Primul Război Mondial, insula a intrat în posesia României. Vizitată încă din 1921 de primul ministru, generalul Alexandru Averescu, statutul ei a fost clarificat abia în 1923, când Turcia a renunţat definitiv la orice pretenţie asupra sa. Locuitorii din Ada Kaleh s-au bucurat de prosperitate în perioada interbelică, mai ales după ce Regele Carol al II-lea le-a acordat o serie de înlesniri vamale şi scutiri de impozite, în urma unei vizite efectuate în 1931 pe insulă, împreună cu premierul Nicolae Iorga.