FOCUS: Pandurii, neprogramare cu repeţie

Clubul Pandurii Târgu Jiu se confruntă pentru a doua oară în acest sezon cu situaţia unei neprogramări "definitive" din cauza datoriei către Dinamo din transferul lui Ilie Iordache, în septembrie trecut gruparea gorjeană scăpând de sancţiune printr-o înţelegere de ultim moment cu bucureştenii.

Urmărește
10 afișări

Anunţul oficial al neprogramării echipei Pandurii pentru etapa a XIX-a a Ligii I a fost făcut miercuri, pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal, cu două zile înainte de meciul cu Oţelul Galaţi. Comunicatul, semnat de secretarul general, Valentin Alexandru, şi directorul Departamentului competiţii, Mircea Cezar Ionescu, precizează că partida dintre Pandurii Târgu Jiu şi Oţelul Galaţi nu se va mai disputa din cauza datoriei neachitate de gruparea gorjeană către Dinamo.

Cu toate acestea, preşedintele executiv al clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu, aflat la Bucureşti, a declarat că încă speră să rezolve problema datoriilor grupării, astfel ca meciul cu Oţelul să se dispute.

La 9 septembrie 2010, cu patru zile înainte de meciul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Universitatea Craiova, contând pentru etapa a VII-a a Ligii I, LPF anunţa că sancţiunea neprogramării echipei Pandurii Târgu Jiu a devenit "efectivă", iar partida nu se va mai disputa.

La puţin timp după decizia LPF, preşedintele executiv al clubului gorjean, Eugen Pârvulescu, a făcut un recurs care s-a judecat chiar în seara respectivă. Hotărârea Comisiei de Recurs a LPF a fost de a lăsa în pronunţare cele două cereri ale clubului Pandurii Târgu Jiu, de a anula decizia neprogramării echipei Pandurii şi de a revizui cazul cu Dinamo.

În dimineaţa zilei următoare, preşedintele Consiliului de Administraţie al CS Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu clubul Dinamo privind datoria existentă şi că aşeaptă decizia Ligii Profesioniste de Fotbal. Mai târziu, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a precizat că datorită înţelegerii dintre clubul Pandurii şi Dinamo, meciul dintre formaţia gorjeană şi Universitatea Craiova se va disputa.

Litigiul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo datează din 2009, după ce "alb-roşii" au cerut să fie pusă în aplicare clauza din contractul de transfer al lui Ilie Iordache la formaţia din Târgu Jiu, conform căreia clubul gorjean se obligă să plătească bucureştenilor suma de un milion de euro dacă jucătorul este declarat liber de contract de la Pandurii.

Iordache a fost transferat definitiv în vara anului 2008 de la Dinamo la Pandurii, apoi a cerut să devină liber de contract, deoarece clubul gorjean nu i-a achitat toate drepturile financiare. Mijlocaşul a fost declarat liber în aprilie 2009 de către Curtea de Arbitraj pentru Fotbal, iar Dinamo a cerut banii conform clauzei din contract.

Clubul Pandurii, care a plătit deja jumătate din sumă, a contestat decizia CAF de mai multe ori, şi chiar în instanţele civile.

Iordache a revenit vara trecută la Târgu Jiu după ce se transferase, între timp, la AEK Atena. În pauza competiţională de iarnă, Pandurii Târgu Jiu şi Ilie Iordache au decis întreruperea colaborării, jucătorul devenind liber de contract.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici