FOCUS: Triada handbalului, familia Buceschi

În istoria sportului s-au consemnat situaţii în care mama şi fiica sau tatăl şi fiul să practice acelaşi sport. Însă cazul familiei Buceschi, în care atât părinţii, cât şi fiica să practice handbalul de performanţă, puţin probabil să se mai înregistreze în analele sportului.

Ba mai mult, mama Carmen (39 de ani) şi fiica Eliza (17 ani) au evoluat în aceeaşi echipă într-un meci din Liga Naţională, în timp ce tatăl Costică (39 de ani) era antrenor.

La 12 septembrie 2010, în primul meci jucat de HC Ştiinţa Baia Mare pe teren propriu din acest sezon, împotriva celor de la Universitatea Reşiţa, scor 20-19, Carmen Buceschi apărea pe teren pentru ultima oară într-o carieră ce s-a întins pe parcursul a aproape 25 de ani. În acelaşi meci, fiica sa Eliza, care împlinise de o lună 17 ani, vârsta la care un sportiv poate evolua în prima ligă, avea să debuteze într-un meci de senioare. Din tribune, Costică Buceschi, pe atunci antrenor principal la HC Minaur Ştiinţa Baia Mare asista la acest moment istoric pentru handbalul băimărean.

În vârstă de 39 de ani, Carmen a evoluat în carieră pentru Constructorul Baia Mare, Silcotub Zalău, CSM Cetate Deva, Rapid Bucureşti, HCM Baia Mare, Cassano Magnago (Italia) şi Kisvarda (Ungaria). La loturile naţionale, Carmen a evoluat la toate nivelurile, reuşind să obţină un titlu balcanic în 1989 alături de lotul de junioare. După ce s-a retras din activitate, s-a dedicat antrenoratului, unde pregăteşte două grupe de juniori la CS Extrem Baia Mare. A jucat pentru echipa Romaniei la junioare, tineret, lotul B si senioare. Cu nationala de junioare a castigat un titlu balcanic in 1989. In palmaresul ei mai gasim un titlu de vicecampioana a Romaniei cu Rapid, o medalie de bronz cu Silcotub si doua cupe ale Romaniei, cu Rapid si Silcotub. O medalie de bronz a cucerit si in campionatul italian, cu Cassano. A evoluat in diferite faze ale cupelor europene, inclusiv in Liga Campionilor.

Mezina familiei Buceschi, Eliza, are 17 ani, iar în acest sezon a debutat la senioare pentru HC Ştiinţa Baia Mare. Eliza este legitimată şi la echipa de juniori a Clubului Sportiv Extrem Baia Mare, mai având încă doi ani de juniorat. Din 2006 este componentă a loturilor naţionale, iar din 2007 este căpitanul echipei naţionale de junioare. A participat la Campionatul European de junioare din Serbia in 2009 şi la Campionatul European Open din Suedia. Extrem Baia Mare a cucerit titlul de vicecampioană nationale la turneul final destinat junioarelor II la finele sezonului 2009/2010. De asemenea, prin Eliza Buceschi, a cucerit patru premii speciale: golghetera turneului cu 67 goluri inscrise, cea ma buna jucatoare, cea mai tehnica, dar si cel mai bun centru.

"Capul" familiei Buceschi, Constantin, în vârstă de 40 de ani, şi-ar fi dorit ca cele două fete ale familiei sale să fi evoluat cel puţin un sezon împreună. În turul campionatului a pregătit echipa masculină HC Minaur Ştiinţa Baia Mare, dar a fost dat afară după 11 etape, timp în care obţinuse doar trei victorii. În prezent, Costică a revenit la grupele de juniori ale CS Extrem Baia Mare.

Buceschi a început handbalul la CSŞ Suceava, după care a mai trecut pe la Minaur Baia Mare, Steaua şi Bistriţa. De asemenea, el a evoluat şapte sezoane în campionatul Ungariei. La nivel de echipe naţionale, Costică Buceschi a evoluat doar până la nivelul loturilor de juniori.

Rep: Cum aţi trăit momentul retragerii, care a fost în acelaşi timp cu debutul Elizei?

Carmen Buceschi: A fost un moment emoţionant atât pentru mine, cât şi pentru Eliza, nu se întâmplă des acest lucru. Într-un fel îl aşteptam, speram să vină momentul în care să joc alături de fiica mea. Regret că am jucat doar câteva minute alături de ea, aş fi vrut să evoluăm chiar un campionat întreg.

Eliza Buceschi : Am fost foarte emoţionată, totul plutea în jur, parcă nu vedeam nimic. A fost o dorinţă care care mi s-a îndeplinit.

Constantin Buceschi: Am avut emoţii de două ori, dar mi-aş fi dorit să mai joace împreună, dar din punct de vedere al sănătăţii lui Carmen nu s-a mai putut, pentru că are probleme la unul dintre genunchi. Sper ca Eliza să aibă o carieră cel puţin la fel de mare ca a mamei sale.

Rep: O comparaţie între Carmen şi Eliza. Care este mai talentată?

C.B.: Eliza este clar mai talentată. Eu am început handbalul mult mai târziu decât ea. Eu am început în jurul a 13-14 ani, iar ea deja ştia abecedarul handbalului până atunci. Ea a crescut în sală cu noi şi ştia regulile dinainte să se apuce de handbal. Ar trebui să copieze ambiţia mea, pentru că eu nu am fost o jucătoare talentată, ci una muncitoare. În schimb ea e talentată, are de la mama natură. Trebuie să aibe ambiţie şi să nu se lase pe o ureche ştiind că are talent. Nu ajunge doar atât, iar fără multă muncă nu se poate obţine nimic.

Co.B.: Carmen a recunoscut tot timpul că Eliza a luat de la fiecare mai mult decât era necesar şi de la mine şi de la Carmen din punct de vedere al talentului.

Rep.: Cum este pe banca tehnică după ce aţi jucat peste două decenii?

C. B.: E un pic dificilă trecerea de la statutul de jucătoare la cel de antrenoare, pentru că nu este acelaşi lucru. E o diferenţă foarte mare. E diferenţă foarte mare şi între grupele pe care le-am antrenat. Cred că cer prea mult de la cele mici, am impresia că ele ar trebui să ştie deja multe lucruri, dar nu e aşa. Trebuie să te adaptezi pentru fiecare grupă în parte.

Rep: Care sunt neîmplinirile din cariera de sportivă?

Mi-ar fi plăcut să particip la o competiţie importantă cu lotul naţional, CE sau CM. Şi titlul aş fi dorit să-l cuceresc, dar sper ca visul acesta să mi se îndeplinească prin Eliza.

Rep.: Anul trecut au circulat unele zvonuri despre un posibil transfer la Ikast.

C.B.: Au fost doar zvonuri că cei de la Ikast m-au dorit. Nu se punea problema să mai plec de acasă la vârsta mea.

Rep.: În familie se mai discută şi altceva în afară de handbal?

C.B.: Sigur că se discută şi despre altceva. Adevărul e că vrem, nu vrem tot la acest subiect se ajunge, pentru că toţi trei iubim sportul şi în special handbalul, dar avem şi alte subiecte nu numai handbal.

Co.B.: Subiectul principal în familie este handbalul, pentru că atât eu, cât şi Carmen avem grupe de copii. Avem antrenamente, Eliza are şi ea antrenamente şi de obicei discutăm ca ce şi cum a făcut fiecare la antrenamente, iar apoi vedem ce face Eliza, ce a mai făcut la antrenamente, ce ar mai trebui să facă, iar când vine la junioare punem şi în practică ceea ce vorbim.

E.B: Înainte se vorbea numai despre handbal, acum chiar se evită acest subiect în casă, se vorbea prea mult aşa că am hotărât să vorbim mai puţin despre lucrul acesta.

Rep.: România a ajuns pe locul trei în clasamentul coeficienţilor la nivel de echipe feminine.

C.B.: Eu zic că aici suntem datorită valorii noastre. Până la urmă 95 la sută dintre jucătoare evoluează în campionatul României. Valoarea individuală şi-a spus cuvântul, în special a celor de la Oltchim. E drept că în celelalte echipe nu sunt aşa multe jucătoare de valoare, dar probabil că vor apărea cu timpul şi alte echipe mult mai valoroase.

Rep: De sfaturile cui legate de handbal ascultă Eliza mai mult?

Co.B.: În primul rând sfaturile pe care i le dăm, sunt comune, pentru că avem aceleaşi idei. Nu diferă punctul de vedere al unuia faţă de al celuilalt. Nu prea încercăm să îi dăm sfaturi, ci o lăsăm pe ea să-şi dea seama unde greşeşete pentru că e mult mai bine.

Rep: Eliza, ce sporturi ai mai practicat?

E.B. : Am făcut tenis, înot, volei şi nu îmi mai plăcea, aşa că m-am apucat de handbal. Au reuşit părinţii să mă „păcălească” să trec la handbal pe la 14 ani.

Rep: Ce ai moştenit de la părinţi?

E.B: De la amândoi am moştenit câte ceva. Mami a fost inter, acum sunt tot inter. Ea a fost primul meu model in viaţă şi m-a învaţat să nu ma dau niciodată bătuta, indiferent de ce se întamplă. Tata a fost un an antrenorul meu, dar şi acum îmi inoculează cu sau fără voie stilul lui.

Rep: Care este visul tău?

E.B: Îmi doresc să ajung la naţionala de senioare, să cuceresc o medalie la un campionat european sau mondial şi cu echipa de club în Liga Campionilor. (râzănd) Mi-aş dori să joc în campionatul danez, mi-aş dori să o depăşesc pe Cristina Neagu, cine ştie.

Rep.: Cum i-aţi influenţat cariera Elizei?

Co. B.: Nu am convins-o să renunţe la alte sporturi. Noi am lăsat-o să aleagă, pentru că nu i-am impus să aleagă handbalul. A început sporturile normal, aşa cum ar trebui să înceapă fiecare copil, cu înotul, după care am vrut să o dăm la un sport nu aşa de dur cum este handbalul acum sau cum va fi în continuare, la volei. Nu s-a lipit voleiul aşa de bine de ea, deşi antrenorii mi-au spus că avea calităţi tehnice extraordinare.

Rep: Cât de greu este pentru Eliza să se pregătească cu două echipe?

Co.B.: Dacă face din plăcere, nu este atât de greu, pentru că nu sunt antrenamente care să se suprapună. Sunt zile în care merge doar la echipa mare, iar în alte zile după ce merge la echipa mare vine şi la junioare, dar bineînţeles că e alt nivel acolo, iar pentru ea e mult mai uşor. Faptul că joacă în Liga Naţională este extraordinar, pentru că îi place foarte mult şi se vede după cum se pregăteşte.

Rep: Dacă aţi mai fi avut un copil, la fel ar fi făcut handbal?

Co.B.: Nu ştiu, se poate, dar Eliza e singura. Ne-am fi dorit să mai aibă un frate sau o soră. Şi ea şi-ar fi dorit, pentru că ne-a spus că i-ar fi fost mai uşor când noi eram plecaţi în alte judeţe, aşa cum s-a întâmplat de multe ori.Într-un fel ne pare rău, dar aşa a fost situaţia atunci. Fiind amândoi sportivi, pe vremea aceea contractele se făceau în felul următor: dacă o femeie rămânea gravidă i se prelungea contractul automat cu perioada în care nu evolua. A fost greu, pentru că amândoi ne-am dorit să jucăm, iar după ce a revenit în teren a jucat numai la echipe bune şi foarte bune, ca Rapid şi Zalău.