- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Forminte: Sunt mulţumit de evoluţia fetelor în calificări, dar ele pot mai mult
Antrenorul echipei feminine de gimnastică a României, Nicolae Forminte, a declarat, duminică, după calificări, că este mulţumit de evoluţia sportivelor sale "care nu au făcut greşeli majore", însă a adăugat că acestea pot arăta un nivel mai bun în finală, informează site-ul chinaview.cn.
Anamaria Tămirjan în evoluţie la sol (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Sunt mulţumit de performanţa fetelor, pentru că nu au existat greşeli majore de execuţie, însă ele pot mai mult. Sper ca în finală să arate cel mai bun nivel. Nu contează concursul de calificare. Finala este un alt concurs, în care se poate întâmpla orice", a declarat Forminte, după ce România s-a clasat pe locul al doilea, după China, în prima subdiviziune din cadrul calificărilor concursului pe echipe de la JO-2008.
Nicolae Forminte a explicat că a decis să o folosească pe Andreea Acatrinei în locul Andreei Grigore, deoarece prima a arătat o formă mai bună la antrenamente. "Acatrinei s-a antrenat mai bine şi a arătat mai multă consistenţă înainte de concurs. De aceea am ales-o în locul Andreei Grigore. Din păcate Acatrinei a căzut de pe bârnă, dar astfel de lucruri se mai întâmplă. Aşa este în gimnastică", a menţionat tehnicianul român.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
Antrenorul a lăudat-o pe Steliana Nistor, despre care a spus că este o gimnastă "foarte talentată" şi "o luptătoare", pentru că evoluează în ciuda unor probleme medicale.
Sandra Izbaşa a recunoscut că distanţa dintre echipa României şi cea a Chinei este uriaşă, dar este convinsă că formaţia română poate urca pe ultima treaptă a podiumului. "Pentru finală trebuie să avem mai mult autocontrol", a afirmat gimnasta.
După disputarea primelor trei subdiviziuni, România ocupa locul al patrulea într-un clasament intermediar, cu 238.425 puncte, după China (248.275 p) şi Statele Unite (246.800 p) şi Rusia (244.400 p). În acest moment mai este de disputat ultima subdiviziune, în care vor intra în concurs şi ultimele două echipe, Franţa şi Brazilia.
Potrivit Reuters, "gimnastele române, campioane olimpice en-titre, au dat vina pe oboseală pentru performanţa mediocră din calificări". Nicolae Forminte a precizat că sportivele sale au părut obosite, din cauza orei la care a început competiţia. "Cred că a fost un dezavantaj pentru sportivele mele să concureze în prima subdiviziune, la o oră aşa matinală (n.r. - ora 10.00 în China). Au fost obosite şi emoţionate", a spus Forminte.
Antrenorul român a mai afirmat că un alt dezavantaj al intrării devreme în concurs este că arbitrii sunt mai severi în prima subdiviziune. "A fost un concurs dificil. Poate că arbitrii au fost puţin prea severi. A fost prima subdiviziune, probabil aceasta este cauza", a menţionat tehnicianul român.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO