Prima pagină » Sport » Fost portar de handbal, găsit mort pe stradă

Fost portar de handbal, găsit mort pe stradă

Fostul portar de handbal Ioan Cuhulea a fost găsit mort pe stradă în zona Pieţei Doi Băieţi din Iaşi, a anunţat, miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Virginia Pralea.
09 mart. 2011, 14:57, Sport

„Un bărbat în vârstă de 47 de ani, cu domiciliul în judeţul Iaşi, a fost găsit mort, în această dimineaţă, în zona Pieţei Doi Băieţi. Era cunoscut ca o persoană fără adăpost şi consumator de băuturi alcoolice. Echipajul de pe ambulanţa chemată la faţa locului nu a putut decât să constate decesul. În cauză s-a întocmit dosar penal de moarte suspectă. În urma necropsiei se va stabili cauza decesului”, a declarat Virginia Pralea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ioan Cuhulea a fost portar de handbal la formaţia Mecon Iaşi în perioada 1987-1992 şi a participat la mai multe trialuri de selecţie la echipa naţională.