Fostul atacant italian Giuseppe Signori a fost arestat într-un caz de meciuri trucate

Fostul atacant italian Giuseppe Signori a fost arestat, miercuri, de poliţia italiană, care a reţinut alte 15 persoane în cadrul unei anchete privind presupuse meciuri trucate, a anunţat agenţia Ansa, citată de AFP.

Urmărește
24 afișări

Printre persoanele arestate figurează foşti jucători din Serie A, jucători în activitate din Serie B şi C, precum şi conducători de cluburi din divizii inferioare.

Ancheta este condusă de poliţia din Cremona, în colaborare cu unităţi din Roma, Napoli şi Torino. Magistraţii au emis şapte mandate de arestare în timp ce alţi nouă suspecţi au fost consemnaţi la domiciliu, acesta fiind şi cazul lui Signori.

Angajaţi ai unor case de pariuri sunt de asemenea suspectaţi: în total ancheta vizează circa 30 de persoane.

Suspecţii arestaţi ar aparţine, confom anchetatorilor, unei organizaţii criminale sau ar fi jucat un rol important în influenţarea asupra rezultatelor meciurilor, în special oferind sume de bani.

Investigaţiile au început în urmă cu şase luni de la un meci al echipei Cremona.

Signori, în vârstă de 43 de ani, a fost de trei ori cel mai bun golgheter al Italiei în anii '90, când juca la formaţia Lazio Roma, alături de care a câştigat Cupa Italiei. El a mai jucat la Foggia, sub conducerea lui Zdenek Zeman.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici