Bocande a fost golgheterul campionatului Franţei în sezonul 1985-1986, pe când juca la Metz, cu 23 de reuşite.
„Era un jucător imprevizibil, un mare campion. Am pierdut un bun prieten şi toate gândurile mele merg acum spre familia sa”, a declarat Rene Marsiglia, fostul său coechipier de la Nice şi actualul antrenor al echipei din Ligue I.
„Bocande a readus la viaţă fotbalul senegalez. Moartea sa este o mare pierdere pentru noi toţi”, a spus preşedintele Federaţiei Senegaleze de Fotbal, Augustin Senghor.
Jules Bocande a fost selecţionat de 73 de ori la naţionala Senegalului pentru care a marcat 20 de goluri. La mijlocul anilor ’90 a fost selecţionerul Senegalului, iar în 2002 a fost secundul lui Bruno Metsu la Cupa Mondială din 2002, atunci când senegalezii au ajuns în sferturile de finală.