Fostul internaţional Sorin Cigan a fost reţinut de DNA - surse

Fostul internaţional român Sorin Cigan a fost reţinut de procurorii DNA Oradea, urmând să fie prezentat, vineri, Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi încercat să îi mituiască pe jucătorii de la FC Bihor, afirmă surse judiciare.

Urmărește
253 afișări
Imaginea articolului Fostul internaţional Sorin Cigan a fost reţinut de DNA - surse

Fostul internaţional Sorin Cigan a fost reţinut de DNA (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Potrivit surselor citate, Sorin Cigan, suspectat că ar fi luat de la preşedintele executiv al CS Universitatea Vasile Goldiş (ACU Arad), Gheorghiţa Onu, o sumă de bani, pusă la dispoziţie pentru mituirea jucătorilor de la FC Bihor, pentru a ceda în meciul de la Arad, a fost reţinut, joi seară, de procurorii DNA, după audieri care au durat aproximativ 12 ore.

Sorin Cigan a fost dus în arestul IPJ Bihor.

Preşedintele executiv al CS Universitatea Vasile Goldiş (ACU Arad), Gheorghiţa Onu, dusă la audieri joi, alături de Cigan, a părăsit în cursul serii sediul DNA, urmând să se prezinte din nou, vineri, la audieri.

Gheorghiţa Onu este cercetată pentru cumpărare de influenţă.

Fostul internaţional român Sorin Cigan şi preşedintele ACU Arad, Gheorghiţa Onu, au fost ridicaţi, joi, de procurorii DNA, pentru încercarea de a "aranja" meciul ACU Arad - FC Bihor, care a avut loc în 13 iunie, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, un echipaj de poliţişti de la Serviciul de Intervenţie Rapidă al Poliţiei Bihor a descins, joi dimineaţă, la domiciliul din Oradea al lui Sorin Cigan, fost jucător al FC Bihor, FCM Braşov, Victoria Bucureşti, Ferencvaros Budapesta, cu o selecţie la activ în echipa naţională a României, ultima oară antrenor la divizionara C Avântul Reghin.

Concomitent, a fost ridicat la Arad preşedintele executiv al CS Universitatea Vasile Goldiş (ACU Arad), Gheorghiţa Onu.

Cigan şi Onu au fost duşi apoi la DNA Oradea pentru audieri.

Potrivit aceloraşi surse, dosarul penal a fost deschis de procurorii anticorupţie în legătură cu "tentativa de aranjare" a meciului dinte ACU Arad şi FC Bihor, iar Sorin Cigan ar fi cercetat pentru trafic de influenţă, iar preşedintele ACU Arad, Gheorghiţa Onu, pentru cumpărare de influenţă.

Fostul internaţional este suspectat că ar fi luat de la preşedintele ACU Arad o sumă de bani, pusă la dispoziţie pentru mituirea jucătorilor de la FC Bihor, pentru a ceda în meciul de la Arad, dar aceştia ar fi refuzat.

Preşedintele FC Bihor, Alexandru Toth, susţine că reprezentanţii clubului ACU Arad ar fi încercat să îi mituiască pe jucătorii orădeni prin intermediul fostului internaţional Sorin Cigan, suma vehiculată fiind de 40.000 de euro.

"Eu am refuzat orice discuţie cu el ( Sorin Cigan - n.r.). Am auzit apoi că în pauza meciului a intrat în vestiar şi a vehiculat diverse sume. Am auzit că ar fi fost vorba de 40.000 de euro. Dar a fost refuzat şi scos afară", a declarat preşedintele FC Bihor, Alexandru Toth.

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al grupării ACU Arad, Florin Matei, a declarat că nu poate oferi un punct de vedere deoarece toţi angajaţii clubului au intrat în vacanţă până în 26 iunie.

Partida ACU Arad - FC Bihor, din ultima etapă a seriei a doua a diviziei secunde de fotbal, a stârnit comentarii din cauza mizei pe care o avea în privinţa numelui celei de-a patra echipe care urma să retrogradeze. Încheiat cu scorul de 1-1, meciul a dus la retrogradarea echipei arădene în defavoarea Universităţii Cluj.

De altfel, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, a mers, miercurea trecută, în vestiarul echipei FC Bihor pentru a le atrage atenţia jucătorilor că are informaţii despre unele meciuri "aranjate", astfel că unii fotbalişti au părăsit vestiarul, supăraţi, însă mai târziu au mers la Primărie pentru a-i cere scuze edilului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici