Fostul portar Sebastiano Rossi a fost eliberat din arest
Fostul portar al echipei AC Milan, Sebastiano Rossi, a fost eliberat din arest, luni seară, după ce fusese reţinut pentru că a lovit un poliţist îmbrăcat în civil, informează agenţia Ansa.
Rossi va compărea în faţa Tribunalului din Forli la 23 mai, pentru a răspunde acuzelor de de agresiune şi rezistenţă la arestare.
Fostul portar al echipei AC Milan, Sebastiano Rossi, a fost arestat, sâmbătă noapte, după ce, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a lovit un poliţist în haine civile într-un bar din Cesena.
Rossi, în vârstă de 46 de ani, a refuzat să părăsească localul şi l-a lovit cu pumnul în figură pe poliţist care încerca să-l calmeze. Cu toate acestea, poliţistul a reuşit să-l imobilizeze pe Rossi şi a chemat o patrulă.
Fostul portar al Milanului a mai avut probleme cu poliţia în 2007, atunci când împreună cu prietenul său Nicola Penta, fosta gardă de corp a cântăreţului Eros Ramazzotti, a fost acuzat de ameninţări, leziuni şi sechestrare de persoane. De asemenea, anul trecut a fost prins de carabinieri cu o cantitate mică de droguri asupra lui.
Împreună cu AC Milan, Rossi a câştigat cinci titluri de campion, trei Supercupe ale Italiei, o Ligă a Campionilor, două Supercupe ale Europei şi o Cupă Intercontinentală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Trump a fost condamnat necondiționat în procesul „hush money”. Judecătorul Juan Merchan: „Funcția de Președinte e extraordinară, nu cel care ocupă funcția”
-
Donald Trump şi-a aflat sentinţa în dosarul Stormy Daniels: Va fi achitat necondiţionat
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO