Echipele au fost repartizate în patru urne pe baza unui clasament construit în funcţie de performanţele de la ultimele cinci turnee olimpice de fotbal, motiv pentru care reprezentativa României se află în urna a patra.
Japonia, ţara gazdă, a fost repartizată în prima grupă.
Selecţionerul Mirel Rădoi a ales lista lărgită de 61 de jucători. Conform regulamentului, pentru ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997.
Lotul final va fi format din 18 jucători, dintre care maximum 3 peste limita de vârstă. În afara acestora vor mai fi 4 jucători pe lista suplimentară, la care se va apela în cazul unor indisponibilităţi.
Turneul olimpic de fotbal începe pe 22 iulie şi se încheie pe 7 august.
Tragerea la sorţi a grupelor turneului olimpic va avea loc pe 21 aprilie, la sediul FIFA de la Zurich.
Conform procedurii, nu va fi posibil ca două echipe din acelaşi continent să fie repartizate în aceeaşi grupă. În aceste condiţii, este clar că selecţionata României va întâlni din urna a doua Mexic sau Honduras.