Fotbalistul Paul Pogba a fost depistat pozitiv la un test antidoping

Publicat: 11 09. 2023, 19:54
Actualizat: 11 09. 2023, 20:09

Pogba ar fi fost depistat pozitiv la testosteron în urma unui control efectuat după meciul din prima etapă asezonului, când Juventus a jucat în deplasare pe Dacia Arena cu Udinese, a transmis agenţia ANSA citând surse din fotbalul italian.

Pentru jucătorul francez, ar fi o nouă problemă, după numeroasele accidentări suferite de la revenirea la Juventus, care nu numai că l-au ţinut departe de teren la majoritatea meciurilor disputate de echipa lui Massimiliano Allegri, dar l-au şi împiedicat să participe la Cupa Mondială din Qatar.

La Udine, francezul a fost rezervă, în timp ce în meciurile ulterioare, cu Bologna şi cu Empoli, a strâns 52 de minute.

Pogba ar urma să fie suspendat ca măsură de precauţie şi va avea la dispoziţie trei zile pentru a solicita noi analize.

Dacă este depistat pozitiv, francezul va fi judecat de tribunalul naţional antidoping, cu excepţia cazului în care va opta pentru un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Sportivul ar putea fi descalificat până la doi ani, respectiv patru ani în cazul unei intenţii dovedite.