Evoluţiile bune ale lui Joyskim Dawa l-au făcut pe selecţionerul Camerunului să îl cheme la naţională şi chiar a bifat 45 de minute, fiind prima apariţie a fundaşului FCSB în tricoul naţionalei după aproape patru ani, potrivit Pro Sport.
David Kiki a fost titular la naţionala din Benin alături de un alt rival din campionat, Yohan Roche, de la Petrolul Ploieşti. Cei doi au ajuns lideri în grupa pentru mondial, graţie remizei cu Zimbabwe, 2-2.
Transferat de FCSB vara trecută de la Farul Constanţa, David Kiki a avut o perioadă în care a fost accidentat, dar nu l-a impresionat pe Gigi Becali şi cel mai probabil va părăsi echipa la finalul sezonului. Chemat la naţionala din Benin, David Kiki a fost integralist şi a bifat toate cele 90 de minute.
Echipa sa a deschis scorul în minutul 12. Portarul advers a primit o pasă simplă şi a încercat să trimită mingea peste un adversar, însă a făcut o gafă de cascadorii râsului din care Mounie a deblocat tabela. În minutul 35, Benin s-a desprins pe tablă după reuşita lui Dodo. Zimbabwe a revenit şi a obţinut un punct graţie reuşitelor lui Munetsi şi Musona.
Momentan, după meciul cu numărul 5 din preliminariile pentru CM 2026, Benin a urcat pe primul loc. Naţionala lui David Kiki a acumulat 8 puncte, cu 1 punct mai mult decât Africa de Sud şi Rwanda. Din grupă mai fac parte Lesotho şi Nigeria.
Joyskim Dawa a bifat, miercuri, a zecea prezenţă pentru naţionala Camerunului. Ultima oară se întâmpla în toamna anului 2021 într-un meci cedat în faţa Coastei de Fildeş, 1-2. Fundaşul roş-albaştrilor a bifat o repriză pe teren, dar nu a avut o evoluţie prea strălucită în locul lui Boyomo. Echipa sa a remizat, 0-0, cu Eswatini, şi a ratat şansa de a urca pe primul loc în clasament. Capul Verde este lider cu 10 puncte, urmat de Camerun cu 9 puncte. Din grupa lui Dawa mai fac parte Libia, Angola şi Mauritius.
„A intrat în locul lui Boyomo, deoarece antrenorul nu a fost mulţumit cu prestaţia lui Enzo din prima repriză. Dawa a avut câteva intervenţii autoritare după ce a intrat pe teren”, a notat sportsdunia.com.
Pentru evoluţia modestă din meciul cu penultima clasată, Joyskim Dawa a fost notat cu 4.5.