Tricolorii întâlnesc duminică, de la ora 14.00 (ora României), pe Kashima Soccer Stadium, reprezentativa Coreei de Sud. Elevii lui Mirel Rădoi vor evolua în echipament complet alb, în timp ce adversarii vor juca în roşu.
Sud coreenii au refuzat fotografia obişnuită, cu ambele echipamente, invocând contextul COVID.
Cu o zi înainte de cel de al doilea meci de la Tokyo, căpitanul Marius Marin a analizat cu optimism partida, într-un interviu video difuzat de frf.ro.
Convins că atitudinea şi motivaţia pot fi decisive, Marin a spus: “Trebuie să intrăm tare, să cântăm tare încă de la imn, s-a văzut cu Honduras că ne-a dat un avantaj!”
Analizând rolul pe care l-a primit în meciul cu Honduras, căpitanul olimpicilor a mai spus: “A fost debutul meu ca fundaş central. Dar, la acest turneu, şi în poartă dacă te bagă, trebuie să răspunzi şi să faci performanţă!”
“Coreea de Sud aleargă mult şi pasează mult, dar nu e suficient. Dacă vom avea atitudine, atitudinea bate talentul”, a mai declarat Marin, în acelaşi ton optimist.
Meciul de duminică va fi condus de o brigadă din Venezuela, avându-l la centru pe arbitrul Jesus Valenzuela (37 ani), asistat de Tulio Moreno şi Lubin Torrealba. Al patrulea oficial este Ivan Barton, din Slovenia.
Tot duminică se joacă şi cealaltă partidă din grupă, dintre Noua Zeelandă şi Honduras (ora locală 17:00, 11.00 ora României), la Kashima.