Roger Federer regretă renunţarea la „Middle Sunday”-ul de la Wimbledon
Elveţianul s-a înregistrat în timpul unei plimbări pe care a făcut-o printre terenurile de tenis de la All England Lawn Tennis and Croquet Club.
„Fac o plimbare aici în cubul de la Wimbledon şi vreau să vă spun că aceasta este ultima duminică liberă la Wimbledon pe care o vom mai avea vreodată. Pentru că nu cred că se va mai reveni la acest obicei. M-am gândit că v-ar plăcea să vă prezint puţin împrejurimile. Să încerc să vă fac să înţelegeţi ce mult înseană pentru mine şi, cred că pentru toţi jucătorii, acest turneu de la Wimbledon şi mai ales duminica liberă de la jumătatea turneului (Middle Sunday). Dea cum această tradiţie va deveni istorie. Nu ştiu sigur de ce.”
Glumind la vederea copertinelor de protecţie a suprafeţelor cu iarbă de pe terenurile de joc, Federer a spus că crede că probabil îngrijitorii joacă tenis sub ele.
„Federer şi-a încheiat mesajul în mod optimist, dar şi nostalgic. ”Iubesc acest turneu, îmi place să joc aici şi abia aştept jocul de luni, împotriva lui Lorenzo Sonego. Mă bucur că am putut să vă prezint împrejurimile. E atât de plăcut să fi aici. Aveţi grijă de voi.”
Middle Sunday, duminica de la mijlocul turneului, este unul din cele mai vechi tradiţii de la Wimbledon, un obicei unic în peisajul turneelor de două săptămâni. Organizatorii au anunţat însă că de anul viitor vor renunţa la această zi liberă, în care jucătorii se odihneau şi îngrijitorii aranjau iarba.
Vestea a fost primită în diferite feluri de către jucători şi spectatori, unii acuzând organizatorii că urmăresc doar câştigul financiar în detrimentul tradiţiilor, iar alţii considerând că aceşti nu fac decât să ţină pasul cu vremurile.