Atacantul Florin Andone, implicat într-un incident pe aeroportul din Tenerife. Riscă să fie amendat de autorităţile spaniole

Publicat: 15 08. 2017, 10:35
Actualizat: 07 04. 2018, 21:44

Totul a început după ce argentinianul Federico Cartabia a refuzat să prezinte vameşilor un act de identitate. Mai mult, a râs ironic în faţa acestuia, informează Diario de Avisos. Pepe Mel, antrenorul echipei Deportivo, a venit imediat şi şi-a cerut scuze în numele jucătorului său, precizând că toate documentele fotbaliştilor sunt la ofiţerul de presă al clubului.

Incidentul nu s-a încheiat aici pentru că a intervenit şi Florin Andone. Atacantul român i-a reproşat vameşului că ar fi trebuit să fie mai atent şi să cunoască modul în care se deplasează echipele de fotbal. După acest moment, Pepe Mel şi-a pierdut definitiv cumpătul şi i-a strigat lui Andone să se îndepărteze şi să nu mai scoată niciun cuvânt.

Potrivit jurnaliştilor de la Diario de Avisos, cei doi jucători se pot alege acum cu o amendă din partea autorităţilor pentru tulburarea liniştii publice. Deportivo La Coruna ar putea, de asemenea, să ia măsuri împotriva propriilor fotbalişti pentru comportamentul lor din aeroport.