Francezul Marc Silvert, noul antrenor al naţionalei feminine de baschet

Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, a declarat că Biroul Federal a validat numirea francezului Marc Silvert în funcţia de antrenor al naţionalei feminine, tehnicianul putând primi un bonus de 10.000 de euro dacă va califica echipa la JO 2008.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Francezul Marc Silvert, noul antrenor al naţionalei feminine de baschet

Francezul Marc Silvert, noul antrenor al naţionalei feminine de baschet

"Au fost mai multe nume în discuţie, dar ne-am oprit la Marc Silvert, pentru că are experienţa competiţiilor puternice, participând şi în Euroligă. De asemenea, el nu va conduce o echipă de club în sezonul viitor şi se va putea ocupa astfel doar de echipa naţională a României. Este o provocare pentru el calificarea la JO, dar şi pentru noi. De aceea va exista un bonus financiar de 10.000 de euro pentru Marc Silvert, în cazul în care obţine calificarea la Beijing. Obiectivul la Campionatele Europene din Italia din acest an este clasarea pe unul din locurile 1-5", a declarat Carmen Tocală.

Banca tehnică va fi completată cu Alina Moanţă, antrenor secund şi expert tehnic din partea FR Baschet, şi cu Aurora Dragoş. Marc Silvert a condus sezonul trecut formaţia belgiană Dexia Naumur, la care a evoluat şi componenta echipei naţionale Ane Marie Părău. De asemenea, Silvert a pregătit echipa franceză Valenciennes cu care a participat în Euroliga feminină.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici