„Mathieu a fost transportat la spital deoarece avea probleme cu respiraţia. Aşteptăm alte amănunte”, a declarat Unai Emery după victoria din meciul cu Getafe, scor 4-2.
Jérémy Mathieu a fost lovit în piept la un duel şi a ieşit de pe teren în minutul 80, fiind înlocuit cu Jordi Alba.
Potrivit site-ului publicaţiei Superdeporte, Mathieu a efectuat o electrocardiogramă care nu a arătat că ar avea probleme, însă va trebui să aştepte rezultatul analizelor de sânge.