Franck Ribery, sportivul francez cel mai bine plătit
Mijlocaşul formaţiei Bayern Munchen, Franck Ribery, a devenit sportivul francez cel mai bine plătit, după ce în 2011 a înregistrat venituri de 11,4 milioane de euro.
Franck Ribery (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Ribery este urmat de baschetbalistul Tony Parker, de la San Antonio Spurs, cu venituri de 11,2 milioane de euro, în timp ce locul trei a revenit unui alt fotbalist, Karim Benzema, de la Real Madrid, cu 11 milioane de euro, anunţă cotidianul L'Equipe.
Thierry Henry (New York Red Bulls), cu 9,2 milioane de euro, ocupă locul patru, după ce anul trecut a fost liderul clasamentului.
Locul cinci i-a revenit lui Eric Abidal (FC Barcelona), care a câştigat 7,5 milioane de euro în 2011, iar pe poziţia a şasea s-a clasat Samir Nasri (Manchester City), cu 7,3 milioane de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
În topul dominat de fotbalişti, locul şapte revine octuplului campion mondial la raliu Sebastien Loeb, cu 7,2 milioane de euro, iar pe opt se află Yoann Gourcuff (Olympique Lyon), care a câştigat 6,8 milioane de euro în 2011.
Baschetbalistul Boris Diaw de la Charlotte Bobcats a înregistrat venituri de 6,1 milioane de euro în 2011 şi se află pe locul nouă. Ultimul loc în topul L'Equipe este ocupat de fotbalistul Patrice Evra, de la Manchester United, cu 6 milioane de euro în 2011.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO