Prima pagină » Sport » Anton Heleşteanu a fost lovit cu pumnul în ceafă de Diego Longo

Anton Heleşteanu a fost lovit cu pumnul în ceafă de Diego Longo

Directorul general al FCM Târgu Mureş, Anton Heleşteanu, a fost lovit cu pumnul în ceafă de preparatorul fizic al FC Rapid, Diego Longo, în momentul în care oficialul ardelenilor a urcat în tribuna oficială, fiind eliminat de arbitrul întâlnirii, Robert Dumitru.
Anton Heleşteanu a fost lovit cu pumnul în ceafă de Diego Longo
Georgiana Lupu
06 mai 2012, 23:44, Sport

Heleşteanu a fost trimis în tribună în ultimele minute ale partidei din Giuleşti şi după ce a fost înjurat şi scuipat de câţiva fani, a fost lovit cu pumnul în ceafă de Diego Longo.

Cei doi oficiali au mai avut un conflict şi la finalul primei reprize, după cartonaşul galben primit de Daniel Pancu.

Echipa Rapid Bucureşti a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu formaţia FCM Târgu Mureş, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I, în urma căruia giuleştenii se află la cinci puncte de liderul CFR Cluj.

Gazdele au deschis scorul prin Pancu, în minutul 82, oaspeţii reuşind egalarea prin Ljubojevici, în minutul 90+4.