„Cornel este prietenul meu, iar ceea ce i s-a întâmplat lui poate să păţească oricine. Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva. Însă, Cornel este foarte puternic. În ultimul timp a avut numai necazuri. Eu cred că va trece şi peste asta şi va reuşi să-şi revină. Este un luptător şi nu se poate schimba. Se ridică de fiecare dată, nu cedează„, a spus Hizo.
Tehnicianul a refuzat să spună dacă are probleme cardiace, însă a menţionat că nu este predispus la boli. „Nu fac abuzuri şi asta este cel mai important”, a adăugat antrenorul.
Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost internat marţi dimineaţă în Clinica de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde a fost adus cu ambulanţa. În urma investigaţiilor, medicii i-au pus diagnosticul de infarct miocardic acut.
Şerban Brădişteanu a declarat că, după stabilirea diagnosticului, lui Cornel Dinu i-a fost montat un stent, iar ulterior va fi supus unei intervenţii de by-pass coronarian. Miercuri, medicul a anunţat că oficialul dinamovist va fi operat pe cord deschis după ce zona de infarct va fi bine delimitată şi se va stabili dimensiunea acestuia, stentul fiind o măsură provizorie.