Prima pagină » Sport » Dragomir: Dacă eram în locul lui Nicu, pentru şapte minute pe teren mă ridicam şi plecam

Dragomir: Dacă eram în locul lui Nicu, pentru şapte minute pe teren mă ridicam şi plecam

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, după partida pierdută de prima reprezentativă în faţa Austriei, scor 1-2, că dacă el era în locul mijlocaşului Maximilian Nicu, care a debutat în minutul 84 la echipa naţională, ar fi refuzat intrarea pe teren.

„Dacă eram în locul lui Nicu, pentru şapte minute, eu mă îmbrăcam şi plecam, dar i-a dat o palmă lui Piţi. A demonstrat că are caracter şi că e un băiat cu mult bun simţ. Acum nu ştiu cât de bun fotbalist e”, a spus Dragomir, la Pro TV.

Mijlocaşul echipei Hertha Berlin, Maximilian Nicu, a debutat, miercuri, în partida contra naţionalei Austriei, în prima reprezentativă a României, el intrând pe teren în minutul 84. Maximilian Nicu i-a luat locul lui Bănel Nicoliţă. Nicu, născut în Germania, a primit de curând cetăţenia română, dar nu a fost nici măcar rezervă la meciul România – Serbia, scor 2-3, disputat, sâmbătă, la Constanţa, în preliminariile CM 2010.

Dumitru Dragomir este de părere că în jurul echipei naţionale s-a creat o atmosferă insuportabilă. „Cei care răspund de echipa naţională au creat o atmosferă de nepătruns în jurul ei. Înainte era o atmosferă extraordinară, d’aia şi erau alte rezultate. De la demiterea lui Hagi de la echipa naţională şi până acum, atmosfera este insuportabilă. Mircea Sandu a delegat competenţa la alţii care să se ocupe de echipa naţională şi uite unde s-a ajuns”, a subliniat Piţurcă.

Oficialul LPF este de părere că mijlocul echipei naţionale a fost „praf”. „Tănase trebuia să joace de un an în echipa naţională. Nu am pierdut meciul din cauza fundaşilor centrali, ci a mijlocului, care a fost praf. Nu ştim să facem presing. Fără Mutu şi Chivu nu avem identitate, dar Piţi a prins şi un moment prost”, a conchis Dragomir.

Reprezentativa României a pierdut, miercuri, în deplasare, scor 1-2 (1-2), meciul susţinut în compania selecţionatei Austriei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, înregistrând a treia înfrângere în cinci meciuri disputate în grupa a 7-a.