Prima pagină » Sport » Franţa, prima finalistă a CM de handbal din China

Franţa, prima finalistă a CM de handbal din China

Echipa de handbal feminin a Franţei s-a calificat vineri în finala Campionatului Mondial din China, după ce a învins în prima semifinală a zilei reprezentativa Spaniei, scor 27-23 (12-10).
Franţa, prima finalistă a CM de handbal din China
18 dec. 2009, 14:05, Sport

În poarta Spaniei a evoluat jucătoarea de origine română Mihaela Ciobanu, care la vârsta de 36 de ani va lupta pentru medalia de bronz la CM din China, după ce în 2008 a cucerit argintul cu reprezentativa iberică, la CE din Macedonia.

Cea de-a semifinală a competiţiei asiatice se va juca tot vineri, de la ora 15.15, între campioana olimpică Norvegia şi campioana mondială Rusia. Învingătoarea va juca finala mare a CM din China, cu Franţa, iar învinsa va lupta pentru medalia de bronz, cu Spania, ambele dispute fiind programate duminică.

Naţionala României a încheiat joi participarea la Mondiale, cu un eşec în meciul pentru clasarea finală pe locurile 7-8, în faţa Germaniei, scor 25-35.

Obiectivul naţionalei României la Campionatul Mondial din 2009 a fost clasarea pe unul din locurile 1-5, după ce la ediţia din 2007 a ocupat locul patru, iar la cea anterioară (2005), medaliile de argint.

Rezultatele obţinute de tricolore la CM din China:

Grupa preliminară C

România-Chile 51-17

România-Japonia 37-28

România-Ungaria 31-25

România-Tunisia 39-22

România-Norvegia 24-25.

Grupa a II-a principală

România-China 40-19

România-Spania 25-26

România-Coreea de Sud 34-34

Meci final de clasament (locurile 7-8)

România-Germania 35-25.