Prima pagină » Sport » Dinamo este prima echipă care a marcat golul 3.500 în Liga I

Dinamo este prima echipă care a marcat golul 3.500 în Liga I

Golul marcat de mijlocaşul Gabriel Torje, duminică, în meciul cu Unirea Urziceni, scor 1-1, a însemnat reuşita cu numărul 3.500 a echipei Dinamo Bucureşti în Liga I, "roş-albii" fiind prima formaţiei care atinge această cifră.
Dinamo este prima echipă care a marcat golul 3.500 în Liga I
21 apr. 2008, 10:58, Sport

Dinamoviştii, care au rămas fără victorie în meciurile cu Unirea Urziceni, sunt urmaţi în această ierarhie de Steaua Bucureşti, cu 3.491 de goluri, şi de Rapid Bucureşti, cu 2.685 de goluri.

Echipa Gloria Buzău, aflată la cel de-al 200-lea meci în prima divizie, a obţinut, duminică, prima victorie în partidele disputate în deplasare cu formaţia Universitatea Cluj.

În etapa a XXX-a a Ligii I s-a înregistrat o singură victorie a gazdelor, în partida Rapid Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu, scor 1-0. Este runda în care gazdele au obţinut doar cinci puncte, cele mai puţin în acest sezon.