Martin Kallen a precizat, într-o conferinţă de presă, că cele 8,7 milioane de cereri, toate venite prin intermediul Internetului, provin din 142 de ţări. Douăzeci şi şapte la sută dintre cereri provin din Germania.
Oficialul UEFA a menţionat, de asemenea, că s-au înregistrat 10.800 de candidaturi, din 133 de ţări, pentru cele 5.000 de posturi de "voluntari".
O mie de voluntari vor lucra la Basel, unde va avea loc ceremonia de deschidere a Euro-2008, pe 7 iunie, şi 1.000 vor lucra la Viena, unde se va desfăşura finala, pe 29 iunie 2008. În celelalte şase opt oraşe gazdă ale Euro-2008 – Innsbruck, Salzbourg şi Klagenfurt, din Austria, şi Berna, Zurich şi Geneva, din Elveţia – vor lucra câte 500 de voluntari.