- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FRF a aprobat planul de măsuri pentru combaterea trucării meciurilor
Comitetul Executiv al FRF a aprobat în şedinţa sa de vineri planul de măsuri pentru prevenirea şi combaterea trucării meciurilor, acestea urmând să fie implementate la nivelul federaţiei, al LPF şi al cluburilor şi asociaţiilor judeţene afiliate.
FRF a aprobat planul de măsuri pentru combaterea trucării meciurilor (Imagine: Medifax Foto/AFP)
Conform site-ului oficial al FRF, demersul este unul de maximă importanţă având în vedere proliferarea acţiunilor întreprinse de organizaţiile criminale în vederea trucării meciurilor cu scopul obţinerii unor câştiguri ilicite în domeniul pariurilor sportive.
Planul a fost conceput ca urmare a Declaraţiei Parlamentului European privind combaterea corupţiei în sport, a concluziilor Consiliului Uniunii Europene din 28-29 noiembrie 2011 asupra luptei împotriva trucării meciurilor şi a Cărţii verzi a Comisiei Europene privind jocurile de noroc în linie în piaţa internă. De asemenea, se ţine cont de circulara Comitetului Executiv al UEFA din 27 mai 2011 privind crearea unei reţele europene a ofiţerilor de integritate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
-
Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse
Printre măsurile care alcătuiesc planul aprobat de Comitetul Executiv al FRF se află următoarele:
-
Prezentarea, cu ocazia Adunărilor Generale anuale ale Federaţiei Române de Fotbal şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal, a unui material documentar de sinteză, care să atragă atenţia asupra pericolului unor astfel de manifestări negative asupra integrităţii fotbalului şi a spiritului de fair-play în care trebuie să se desfăşoare meciurile din campionatul intern şi cele internaţionale la care participă echipe sau selecţionate româneşti;
-
Includerea în contractele încheiate de cluburi şi asociaţii sportive cu jucătorii, a unei clauze privind interdicţia de a participa la pariuri sportive în legătură cu meciurile în care joacă;
-
Încheierea unor protocoale de cooperare cu Asociaţia societăţilor de pariuri sportive, în vederea participării financiare a acestora la organizarea unor acţiuni cu caracter preventiv vizând împiedicarea jucătorilor şi celorlalţi actori ai scenei fotbalistice să participe la pariuri sportive având ca obiect meciurile de fotbal şi obligarea acestora să sesizeze autorităţilor sportive sau de aplicare a legii meciurile de fotbal în legătură cu care există suspiciuni că s-au făcut sau se vor face pariuri ilegale;
-
Încheierea unor protocoale de cooperare cu autorităţile de aplicare a legii competente în materie (îndeosebi din Poliţie şi Parchet) în vederea iniţierii unor acţiuni comune pentru descurajarea şi combaterea acestor activităţi ilegale;
-
Realizarea unei broşuri care să conţină principalele prevederi de ordin penal şi disciplinar care sancţionează manifestările de corupţie ce pot apărea în domeniul fotbalului, document care să fie difuzat tuturor cluburilor şi asociaţiilor sportive afiliate la FRF;
-
Elaborarea şi transmiterea către autorităţile competente şi având iniţiativă legislativă a unei propuneri de completare a legii nr. 69/2000 (Legea Educaţiei Fizice şi Sportului ) cu un articol care să califice ca infracţiune manipularea rezultatelor sportive, cu sancţiuni adecvate.
Tot în şedinţa de vineri, Comitetul Executiv al FRF a aprobat referatul Direcţiei Competiţii a FRF cu privire la sistemul competiţional al sezonului 2011-2012, la nivelul Ligilor I, a 2-a şi a 3-a. Astfel, având în vedere faptul că Statutul FRF, aprobat în Adunarea Generală din data de 9 mai 2011, nu a intrat încă în vigoare, astfel că Hotărârea Comitetului Executiv privind modificarea sistemului competiţional nu produce efecte, s-a decis ca în anul competiţional 2011/2012, să se aplice sistemul competiţional care a fost aprobat de Adunarea Generală a FRF la data de 11.05.2009.
De asemenea, Comitetul Executiv a decis să acorde acorde debitorilor aflaţi sub incidenţa obligaţiei de a plăti sume de bani altor cluburi, unor jucători sau/şi unor antrenori, în baza unor hotărâri ale comisiilor FRF/LPF a căror punere în executare se află în prezent pe rolul Comisiei de Disciplină a FRF/LPF, un termen de graţie pentru executarea integrală a obligaţiilor de plată până la data de 29.02.2012.
Debitorii care îşi execută integral obligaţiile de plată până la data de 29.02.2012 nu vor mai fi sancţionaţi. Prezenta normă se aplică şi debitorilor care se află în situaţia de a fi sancţionaţi cu excludere la data prezentei hotărâri, se menţionează pe site--ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO