FRF: Accidentarea lui Dorin Goian este una uşoară
Accidentarea suferită, vineri, la antrenament, de fundaşul echipei naţionale a României, Dorin Goian, este una uşoară, "care nu pune în pericol participarea sa la Euro-2008", a declarat pentru MEDIAFAX ofiţerul de presă al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Paul Zaharia.
FRF: Accidentarea lui Dorin Goian este una uşoară (Imagine: Mediafax Foto)
"În urma controlului medical efectuat astăzi de doctorii echipei naţionale, s-a constatat că jucătorul Dorin Goian a suferit o inflamaţie a părţilor moi la călcâiul drept, fapt care nu pune sub nicio formă în pericol participarea sa la Euro-2008", a precizat oficialul FRF.
Fundaşul Dorin Goian a părăsit terenul înainte de finalul şedinţei de pregătire de vineri dimineaţă.
De la anunţarea lotului de jucători pentru Campionatul European din Austria şi Elveţia, Victor Piţurcă a fost nevoit să renunţe la doi jucători din cauza accidentărilor. Mijlocaşul Ovidiu Petre s-a accidentat la genunchi în cadrul vacanţei organizate de FRF în Antalya, iar portarul Dănuţ Coman a suferit o fractură a degetului mare de la mâna stângă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO