FRF: Delegările arbitrilor vor fi făcute în continuare de Lupescu

FRF consideră că toate discuţiile care se poartă în jurul delegării arbitrilor, precum şi scrisorile formulate în acest sens de LPF şi de cluburile participante în Liga I contravin reglementărilor forurilor fotbalistice internaţionale, rămânând în vigoare hotărârea Comitetului Executiv din vară.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului FRF: Delegările arbitrilor vor fi făcute în continuare de Lupescu

FRF: Delegările arbitrilor vor fi făcute în continuare de Lupescu (sursa: MediafaxFoto)

Conform site-ului oficial al FRF, în şedinţa sa din data de 25 iunie 2007, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis, printre altele: "Delegările arbitrilor, arbitrilor asistenţi şi observatorilor de arbitri la jocurile din campionatul Ligii I, sezonul 2007/2008, vor fi făcute, după sistemul UEFA, de Ioan Angelo Lupescu, directorul general al FRF. Delegările arbitrilor şi arbitrilor asistenţi la jocurile din campionatul Ligii a II-a şi a III-a, sezonul 2007/2008, vor fi făcute de domnul Gheorghe Constantin, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor".

FRF precizează că prevederile de mai sus se află în deplină conformitate cu regulamentele FIFA şi UEFA, aflate în vigoare, între FRF şi Liga Profesionistă de Fotbal încheindu-se o convenţie în acest sens. "Astfel, circulara FIFA nr.763, din data de 23 iulie 2001, având ca subiect Organizarea activităţii de arbitraj în cadrul asociaţiilor naţionale afiliate, stipulează la punctul 6 (Delegarea arbitrilor) următoarele: «Nu se poate accepta ca arbitrii să fie delegaţi la meciuri prin loterie sau tragere la sorţi».

În continuare, FRF adaugă că acestei prevederi, "care nu lasă loc vreunei interpretări", i se adaugă art.20.1.a) al Regulamentului de Organizare al UEFA, conform căruia «Comisia de Arbitri a UEFA deleagă arbitrii la jocurile disputate sub egida UEFA în colaborare cu Administraţia UEFA»", se arată în comunicatul FRF, în care se mai precizează: "Plecând de la aceasta din urmă, Regulamentul Ligii Campionilor prevede, la art.19.02.: «Comisia de Arbitri a UEFA, în colaborare cu Administraţia UEFA, deleagă la fiecare joc din cadrul competiţiei câte un arbitru, doi arbitri asistenţi şi un al patrulea oficial».

LPF a trimis, luni, la FRF, o adresă semnată de preşedintele Dumitru Dragomir, prin care cere Comitetului Executiv să aplice solicitarea a 14 cluburi prim-divizionare de a modifica sistemul de delegare a arbitrilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici