FRF: În cazul lui Prunea trebuie aplicată prezumţia de nevinovăţie - VIDEO

Federaţia Română de Fotbal (FRF) susţine, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că în cazul directorului de relaţii internaţionale Florin Prunea se aplică prezumţia de nevinovăţie, chiar dacă acesta a fost pus oficial sub acuzare pentru trafic de influenţă şi luare de mită.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului FRF: În cazul lui Prunea trebuie aplicată prezumţia de nevinovăţie - VIDEO

FRF: În cazul lui Prunea trebuie aplicată prezumţia de nevinovăţie (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"De la bun început, domnia sa a respectat întocmai toate prevederile ordonanţei. Printre altele, a depus o cerere de concediu fără plată, tocmai pentru a se pune la dispoziţia autorităţilor statului. În condiţiile în care oficialii FRF şi toţi cetăţenii României sunt egali în faţa legii, până în momentul pronunţării unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile, există, în toate cazurile, prezumţia de nevinovăţie, care se aplică, aşa cum spuneam, tuturor oamenilor, indiferent de funcţiile pe care le deţin. Domnul Prunea nu a fost trimis în judecată. Nu putem anticipa ce se va întâmpla, dar, chiar dacă va fi trimis, până la încheierea definitivă a unui eventual proces, se va aplica evocata prezumţie de nevinovăţie", se spune în comunicatul FRF.

FRF remarcă faptul că "există destui oficiali din lumea fotbalului urmăriţi penal, care au procese pe rol (fie ele legate de fotbal sau nu), dar care, la rându-le, beneficiază de aceeaşi prezumţie de nevinovăţie. Pornind de la această premisă, persoanele respective continuă să ocupe funcţii la nivel de cluburi şi nu numai".

Video Stirileprotv.ro

"Federaţia Română de Fotbal militează pentru ceea ce vrea întreaga suflare din ţara noastră, adică pentru un fotbal curat şi cinstit. În atare condiţii, solicităm autorităţilor abilitate ale statului să facă lumină cât mai repede în acest caz, ca şi în toate speţele care vizează lumea fotbalului, contribuind astfel la însănătoşirea acestuia. FRF asigură autorităţile statului de concursul şi de colaborarea sa totale în vederea realizării demersului mai sus amintit", se mai arată în comunicatul FRF.

Directorul de relaţii internaţionale al FRF, Florin Prunea, a fost pus oficial sub acuzare pentru trafic de influenţă şi luare de mită în legătură cu anularea unei amenzi de 300.000 de lei, primită de patronul FC Argeş, Cornel Penescu, de la Comisia de Disciplină a FRF.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici