FRF: Mititelu nu a făcut niciun demers regulamentar pentru reînscrierea clubului său în competiţii

Federaţia Română de Fotbal (FRF) precizează, joi, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că patronul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, nu a făcut niciun demers regulamentar pentru reînscrierea clubului său în competiţii.

Urmărește
149 afișări
Imaginea articolului FRF: Mititelu nu a făcut niciun demers regulamentar pentru reînscrierea clubului său în competiţii

Adrian Mititelu (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

"FRF atrage atenţia asupra comportamentului duplicitar al lui Adrian Mititelu faţă de suporterii craioveni: până la această dată, SC Fotbal Club U Craiova SA nu a făcut niciun demers regulamentar de înscriere a clubului în competiţiile organizate de FRF. Singurele documente primite din partea SC Fotbal Club U Craiova SA sunt o cerere de înscriere a clubului FC Universitatea Craiova în Liga I (764/20.02.2013), două notificări prin care FRF şi Liga Profesionistă sunt somate să comunice «înscrierea sau neînscrierea Fotbal Club U Craiova SA în campionatul de fotbal ediţia 2013-2014»(79/15.04.2013; 98/09.05.2013) precum şi o cerere prin care se solicită Comitetului Executiv să comunice «înscrierea sau neînscrierea» şi să finanţeze refacerea echipei (1460/20.06.2013)", se arată în comunicatul FRF.

Forul fotbalistic menţionează că niciunul dintre documentele respective nu îndeplineşte condiţiile regulamentare pentru înscrierea în competiţiile organizate de FRF. "Înscrierea în Liga I nu este posibilă pentru că echipa patronată de Adrian Mititelu a retrogradat pe cale sportivă în Liga 2, în sezonul 2010-2011; iar pentru înscrierea în Liga 2, clubul ar fi trebuit să depună la FRF dosarul care să dovedească îndeplinirea condiţiilor de înscriere, aşa cum sunt acestea stabilite de art. 39, alin. 1, al Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice. Condiţiile înscrierii includ, printre altele, obligativitatea deţinerii unui stadion omologat, a angajării de antrenori calificaţi, a inexistenţei unor debite neachitate, precum şi dovedirea faptului că respectivul club are asigurate sursele de finanţare care asigură participarea în competiţiile la care se înscrie", adaugă FRF.

Federaţia Română de Fotbal a precizat că salută iniţiativa autorităţilor din Craiova de a se implica în renaşterea fotbalului craiovean prin reconstrucţia unei echipe "care să ducă mai departe adevăratul spirit şi prestigiul de care s-a bucurat Craiova Maxima". "În acest context, FRF precizează că autorităţile au posibilitatea oricând să sprijine înfiinţarea noii echipe în jurul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, sub a cărui conducere, sigla şi culori au fost obţinute performanţele Craiovei Maxima şi care poate beneficia de locul în Liga 2 oferit de Adunarea Generală încă de anul trecut", se mai arată în comunicatul forului.

FRF adaugă că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în judecată pentru afirmaţii false şi denunţ calomnios pe Adrian Mititelu, ca urmare a unor declaraţii făcute de acesta marţi (n.r. - "pentru mine această decizie e un semn că Mircea Sandu controlează ICCJ"). "De altfel, afirmaţiile lui Adrian Mititelu se adaugă unei serii lungi de ameninţări la adresa reprezentanţilor justiţiei pentru a influenţa deciziile acestora şi de plângeri penale formulate împotriva judecătorilor din completele de soluţionare a cauzelor deschise abuziv împotriva FRF. FRF va continua şi demersurile legale pentru a demonstra ca decizia de excludere a SC Fotbal Club U Craiova SA a fost luată în conformitate cu Statutul federaţiei. Departe de a fi rezultatul unei razbunări personale, decizia a fost determinată de necesitatea respectării unei prevederi statutare pe care toate cluburile afiliate au agreat să o ridice la rang de obligaţie esenţială: recunoaşterea jurisdicţiei speciale a Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne (TAS) asupra hotărârilor unei comisii federale", se mai menţionează în comunicatul forului fotbalistic, care conchide: "FRF, în virtutea respectării principiilor în temeiul cărora este organizată şi funcţionează (principiile sportivităţii, respectului şi fair-play-ului), va continua să sprijine orice membru afiliat, prezent sau viitor şi va penaliza orice încercare de a înşela încrederea iubitorilor fotbalului".

Primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu, a anunţat, joi, că echipa CS Universitatea Craiova are deja antrenor, un lot de 22 de jucători, buget de 1,5 milioane de euro şi va evolua în ediţia 2013-2014 a Ligii a II pe locul pus la dispoziţie de FRF.

Autorităţile locale din Craiova au evacuat, joi dimineaţă, gruparea Universitatea Craiova patronată de Adrian Mititelu de la Stadionul Ion Oblemenco, sub supravegherea poliţiei. Mititelu a fost prezent la stadion însă nu a putut împiedica acţiunea de evacuare. "Este o acţiune abuzivă. Eu eram în litigiu şi nu puteam fi evacuat. Eu am făcut atâtea pentru acest stadion. Voi continua să mă lupt pentru dreptate. Voi ajunge de jos, din liga a IV-a, şi voi redeveni puternic, chiar dacă va trebui să ajung în pribegie", a declarat Adrian Mititelu, potrivit digisport.ro.

Primăria Craiova şi-a retras sprijinul acordat lui Mititelu pentru că acesta nu a reuşit să înscrie formaţia în Liga a II-a şi autorităţile locale susţin acum un proiect de creare a unei echipe de fotbal în cadrul clubului sportiv CS Universitatea Craiova.

După excluderea grupării FC Universitatea Craiova, Adunarea genereală a FRF a oferit, vara trecută, câte un loc în Liga a II-a atât clubului condus de Mititelul, cât şi Primăriei Craiova. Însă Adrian Mititelul nu a găsit resursele financiare de a înscrie echipa sa în liga secundă.

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că are informaţii că se "mişcă ceva" la Craiova. "Există viitor pentru Universitatea Craiova. Am văzut că se mişcă ceva cu domnul Stroe, cu Primăria, cu Pavel Badea, cu Mihai Rotaru (n.r. - om de afaceri, acţionar în cadrul SIF Moldova)... M-aş bucura ca Universitatea Craiova să se înscrie anul acesta în Liga a II-a acolo unde are drept să participe. Nu avem nicio cerere de înscriere. Au timp până pe 15 iulie să se înscrie", a spus oficialul federaţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici