FRF, partener al Academiei Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal într-un curs de management fotbalistic

Academia Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF) va organiza în perioada 15 februarie – 1 martie, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal un curs dedicat dezvoltării competenţelor profesionale ale managerilor din organizaţiile fotbalistice afiliate FMF, anunţă frf.ro.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului FRF, partener al Academiei Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal într-un curs de management fotbalistic

Sursa foto: FRF

Programul va fi organizat în trei sesiuni, atât în format fizic (în Republica Moldova), cât şi în format online, pentru a sprijini programul flexibil al participanţilor.

Printre temele abordate se numără aspecte juridice şi deontologice în sport, strategii de management financiar-contabil adaptate specificului sportului, precum şi tehnici de leadership şi comportament organizaţional aplicate în contextul activităţilor sportive. De asemenea, participanţii vor explora secretele marketingului sportiv şi vor învăţa să gestioneze cu succes evenimente sportive de amploare, menţionează Academia FMF.

Înscrierea participanţilor se va face pe baza CV-urilor şi la recomandarea scrisă a Preşedinţilor de Cluburi sportive pe adresa de email: nicolae.danila@fmf.md până la data de 5 februarie 2024, în limita locurilor disponibile.

Academia FMF, fondată în primăvara anului trecut, este unul dintre rezultatele parteneriatului pe care FMF îl are cu Federaţia Română de Fotbal, iar Academia Naţională de Fotbal a FRF sprijină demersul din Republica Moldova pentru îndeplinirea obiectivelor şi consolidarea educaţiei fotbalistice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici