- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FRF:Răzvan Lucescu a renunţat la funcţia de selecţioner, Săndoi conduce echipa în America de Sud -2-
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că Răzvan Lucescu a renunţat la funcţia de selecţioner al naţionalei şi că prima reprezentativă va fi condusă în turneul din America de Sud de antrenorul echipei de tineret, Emil Săndoi.
"În cursul dimineţii zilei de azi, 4 iunie, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu, a avut o întâlnire cu domnul Răzvan Lucescu, acesta din urmă informându-l pe şeful FRF că renunţă la funcţia de selecţioner, decizie care intră în vigoare imediat. Astfel, se încheie un mandat care a început la 6 iunie 2009, cu un 1-0, în deplasare, contra Lituaniei, în preliminariile Cupei Mondiale FIFA 2010, ultimul joc, 3-0 cu Bosnia-Herţegovina, parafând un bilanţ de 21 de meciuri, dintre care 7 victorii, 7 egaluri şi 7 înfrângeri. Aceasta înseamnă că echipa va fi condusă, la apropiatele meciuri amicale din America de Sud, contra Braziliei (Sao Paulo, 7 iunie) şi Paraguayului (11 iunie), de antrenorul principal al echipei naţionale de tineret Under 21, Emil Săndoi", se arată în comunicatul FRF.
În comunicat se menţionează că alături de Răzvan Lucescu a părăsit staful tehnic al naţionalei şi preparatorul fizic Diego Longo. "În cadrul întâlnirii de azi, una care a consfinţit o despărţire amiabilă, civilizată şi fără vreo urmă de conflict, preşedintele FRF i-a mulţumit lui Răzvan Lucescu pentru întreaga activitate depusă ca selecţioner. Acest fapt îl face public şi prin intermediul prezentului comunicat, urându-i succes acolo unde va munci în continuare şi sperând ca viitorul selecţioner, împreună cu staful său, să continue munca lui Răzvan Lucescu având aceleaşi rezultate cum a fost cel de aseară, contra Bosniei-Herţegovina", se precizează în comunicatul FRF.
Naţionala României va pleca în turneul din America de Sud, sâmbătă seară, la ora 18.15, de pe aeroportul Henri Coandă, cu destinaţia Sao Paulo, via Frankfurt.
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, sâmbătă dimineaţă, pentru MEDIAFAX, că tehnicianul Răzvan Lucescu a semnat un contract pentru următorii patru ani cu gruparea "alb-vişinie".
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
-
Alegeri prezidenţiale. Rezultate EXIT-POLL. Ciolacu câştigă primul tur. Lasconi, Simion, Georgescu şi Ciucă despărţiţi de câteva procente. Geoană rezultat slab / Începe numărătoarea voturilor şi vin primele rezultate parţiale
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO