Prima pagină » Sport » România va organiza şi în 2008 turneul IRB Nations Cup

România va organiza şi în 2008 turneul IRB Nations Cup

România va organiza şi în 2008 turneul IRB Nations Cup, după ce în acest an a găzduit şi ediţia inaugurală a competiţiei, la startul căreia s-au aliniat echipe ca Africa de Sud, Argentina şi Italia, a anunţat, miercuri, site-ul rugby.ro.
România va organiza şi în 2008 turneul IRB Nations Cup
17 oct. 2007, 21:51, Sport

International Rugby Board (IRB) a decis în Adunarea Generală ce a avut loc în urmă cu câteva zile să desemneze tot România ca ţară organizatoare a IRB Nations Cup, cel mai important turneu din Europa pentru formaţiile din eşalonul al doilea.

IRB Nations Cup 2008 va avea loc în luna iunie, Africa de Sud, cu selecţionata Emerging Springboks, anunţându-şi deja participarea pentru a-şi apăra trofeul câştigat în 2007. La startul competiţiei se vor alinia alte cinci echipe, posibil Uruguay şi Irlanda sau Scoţia, cu echipele A.

Tot la Adunarea Generală a IRB s-a subliniat progresul făcut de echipele aflate în programul de High Performance al forului mondial, printre care şi Romania. Meciul României cu Italia, de la Cupa Mondială de rugby, s-a regăsit printre exemplele alese în cadrul unui montaj video care a fost prezentat la Adunarea Generală a IRB, remarcându-se faptul ca "stejarii" au fost aproape să învingă o echipă din Turneul celor 6 Naţiuni.