Prima pagină » Sport » Eduárd Novák s-a clasat pe locul 10 în proba paralimpică de contratimp pe şosea la Paris

Eduárd Novák s-a clasat pe locul 10 în proba paralimpică de contratimp pe şosea la Paris

Paraciclistul român Eduárd Novák s-a clasat miercuri pe locul 10 în proba masculină de contratimp individual pe şosea (categoria C4) la Jocurile Paralimpice Paris 2024.
Eduárd Novák s-a clasat pe locul 10 în proba paralimpică de contratimp pe şosea la Paris
Rafael Hekman
04 sept. 2024, 17:51, Sport

Cu timpul 40 de minute, 52 secunde şi 10 sutimi, la 4:05.61 minute faţă de primul clasat, Eduárd Novák s-a clasat al 10-lea, din 13 concurenţi, în proba de şosea de miercuri – contratimp individual (cat. C4), desfăşurată pe traseul de la Clichy-sous-Bois.

Podiumul a fost ocupat de francezii Kevin le Cunff, 36 de ani (36:46.49) şi Gatien le Rousseau, 21 de ani (37:18.39), bronzul revenindu-i spaniolului Damian Ramos Sanchez, 38 de ani (38:05.94).

Pentru Eduárd Novák, aflat la a 6-a participare la Jocurile Paralimpice, la 48 de ani, urmează proba de şosea fond, pe 6 septembrie.