Prima pagină » Sport » Gabi Tamaş a adus victoria lui U Cluj. A marcat singurul gol al partidei cu Ripensia Timişoara

Gabi Tamaş a adus victoria lui U Cluj. A marcat singurul gol al partidei cu Ripensia Timişoara

Gabi Tamaş a adus victoria lui U Cluj.  A marcat singurul gol al partidei cu  Ripensia Timişoara
Rafael Hekman
11 dec. 2020, 19:50, Sport

U Cluj Napoca a învins vineri pe Ripensia Timişoara, într-un meci restanţă din Liga a 2-a, cu scorul de 1-0.

Marcatorul golului a fost Gabriel Tamaş, fundaşul aruncat în atac din cauza terenului aflat într-o stare improprie pentru fotbal.

Tamaş a punctat în minutul 14, cu o lovitură de cap, fiind la un pas de a repeta reuşita, tot cu capul, în repriza secundă, când a trimis în plasa laterală.

Pe finalul meciului, Tamaş a izbutit să respingă o minge ce se îndrepta periculos spre poarta clujeană.

U Cluj a urcat pe locul 6 în clasament, ultimul care asigură prezenţa în play-off-ul Ligii a 2-a.