Gabriel Boştină a semnat un contract cu Dinamo
Mijlocaşul Gabriel Boştină a semnat, vineri, un contract valabil doi ani cu FC Dinamo, el participând la antrenamentul de dimineaţă condus de tehnicianul italian Walter Zenga, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Gabriel Boştină a semnat un contract valabil doi ani cu Dinamo
Jucătorul în vârstă de 27 de ani, care a evoluat la Steaua în ultimele cinci sezoane, a venit liber de contract, şi urmează să poarte la Dinamo tricoul cu numărul 8.
Boştină a declarat, vineri, că vrea să câştige titlul cu noua sa echipă. "Sunt bucuros că am ajuns la Dinamo. Am fost primit bine de toţi băieţii. Îmi pare rău că nu pot să îi ajut pe colegii mei în Cupa UEFA. Voi da totul în campionat pentru noul meu club. Îmi doresc să câştig titlul cu Dinamo, să evoluăm în grupele Ligii Campionilor şi să mă ridic la înălţimea aşteptărilor", a spus Boştină.
Având în vedere că până acum a evoluat la o echipă rivală, mijlocaşul îi roagă pe suporterii dinamovişti să aibă răbdare cu el. "Cred că acest lucru depinde numai de mine şi de evoluţiile mele. I-aş ruga să aibă răbdare cu mine, sunt puţin în urmă cu pregătirea, dar să fie siguri că atunci când o să intru pe teren voi da tot ce am mai bun din mine. Încrederea lor va conta foarte mult pentru mine", a afirmat fostul mijlocaş stelist.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO