Steaua Bucureşti a fost învinsă de Astra Ploieşti, scor 2-1, în Liga I
Golurile au fost marcate de N’Doye ’37 (penalti) şi Fatai ’53 pentru Astra, respectiv Mihai Costea ’90+2 pentru Steaua.
Ousmane N’Doye a transformat un penalti acordat în minutul 37 de arbitrul Ovidiu Haţegan după un fault al lui Geraldo asupra lui Miranda.
În minutuil 53, scorul a devenit 2-0, după ce Fatai a câştigat un duel cu Iliev şi l-a „executat” pe Tătăruşanu.
Mihai Costea a redus din handicap în minutul 90+2, când a marcat cu un şut din afara careului.
Astra: S. Lung – Măţel, Goian, Bruno Miguel, J. Morais – Takayuki, N’Doye – Strătilă (Budescu ’78), Fatai, Udoji (C. Matei ’58) – Miranda (Găman ’87). Antrenor: Marius Şumudică
Steaua: Tătăruşanu – G. Matei (Rusescu ‘5), Iliev, Geraldo, Latovlevici (Prepeliţă ’68) – Nicoliţă, Bourceanu, Brandan, Tănase – Tatu, Nikolici (M. Costea ’33). Antrenor: Roni Levi
Cartonaşe galbene: Strătilă ’60, Fatai ’67, Miranda ’71, S. Lung ’90 / Geraldo ’37, Iliev ’60, Tănase ’69
Arbitri: Ovidiu Haţegan – Eduard Ungureanu, Cătălin Savu – Teodor Crăciunescu
Observatori: Alexandru Crişan, Paul Mincu
Supervizor: Valentin Alexandru
La Steaua a debutat Andrei Prepeliţă, care a intrat în locul lui Iasmin Latovlevici.
După golul doi, finanţatorul stelist Gigi Becali a părăsit tribuna oficială.
La meci au asistat circa 6.000 de spectatori.