Gabriela Ruse a câştigat duelul românesc din primul tur al calificărilor de la Roland Garros

România are o reprezentantă în turul doi al calificărilor de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului, competiţie care are loc pe zgura de la Paris.

Urmărește
186 afișări
Imaginea articolului Gabriela Ruse a câştigat duelul românesc din primul tur al calificărilor de la Roland Garros

Gabriela Ruse

Roland Garros a început astăzi cu primele meciuri din calificări.

Elena Gabriela Ruse (25 de ani, 156 WTA) a trecut, în două seturi, de Jaqueline Cristian (24 de ani, 128 WTA).  Ruse s-a impus cu scor 6-3, 6-4, meciul durând o oră şi 13 minute.

În turul următor, Ruse va da peste belgianca Greet Minnen (25 de ani, 119 WTA). Din calificări se ajunge pe tabloul principal cu 3 victorii.

În doi secund merge şi Miriam Bianca Bulgaru, 24 de ani, 232 WTA, care a trecut de rusoaica Ekaterina Makarova (27 de ani, 225 WTA), scor 1-6, 6-3, 6-2. Mai departe, Bulgaru va fi testată de Kayla Day (SUA, 23 de ani, 138 WTA).

La masculin, tot astăzi, Nicholas Davis Ionel (20 de ani, locul 196 AT) a pierdut în faţa belgianului Gauthier Onclin (22 de ani, 206 ATP), scor 2-6, 3-6.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici