Prima pagină » Sport » Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Auckland şi va juca cu Emma Răducanu

Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Auckland şi va juca cu Emma Răducanu

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (128 WTA) a obţinut sâmbătă noaptea accesul pe tabloul principal al turneului de tenis de la Auckland (Noua Zeelandă), după ce a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe germana Jule Niemeier (165 WTA).
Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Auckland şi va juca cu Emma Răducanu
Rafael Hekman
31 dec. 2023, 10:02, Sport

Gabriela Ruse, favorita numărul 2 al tabloului de calificări, a câştigat în 3 seturi, cu 6-0, 3-6, 6-3, la capătul a exact două ore de joc.

După un prim set în care adversara s-a nu a avut replică, Ruse a pierdut un prim game pe propriul serviciu în debutul setului doi. Dealtfel, în prima parte a setului a avut loc un schimb de câte două break-uri de fiecare parte, care a făcut să se păstreze echilibrul până la 3-3.

Niemeier a câştigat apoi următoarele 3 game-uri şi a dus meciul în set decisiv, pe care l-a dominat sportiva din România. Ruse a condus cu 5-1 şi a închis setul şi meciul cu 6-3.

În primul tur, Gabriela Ruse o va întâlni cel mai probabil pe britanica de origine română Emma Răducanu, care se află la primul meci după o lungă perioadă de recuperare cauzată de o intervenţie chirurgicală. Britanica, actualmente locul 298 mondial, a beneficiat de un wild card oferit de organizatori.

Pe tabloul principal la Auckland, turneu de categorie WTA 250, joacă şi Jaqueline Cristian (89 WTA), care o va întâlni în primul tur pe chineza Xiyu Wang (70 WTA).