Gabriela Szabo, despre gimnastică: Mare lucru nu mai putem face pentru Rio

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a declarat marţi că nu mai există timpul necesar pentru a pregăti Jocurile Olimpice de la Rio, important pentru echipele de gimnastică ale României, care au ratat calificarea directă la JO, fiind să iasă onorabil din competiţie.

Urmărește
1045 afișări
Imaginea articolului Gabriela Szabo, despre gimnastică: Mare lucru nu mai putem face pentru Rio

Gabriela Szabo, despre gimnastică: Mare lucru nu mai putem face pentru Rio (Imagine: Bogdan Maran / Mediafax Foto)

"Suntem într-un sport individual, nu putem spune că nu mai avem nevoie de antrenori. În sport se întâmplă asemenea situaţii neprevăzute, trebuie să stăm lângă sportivi şi antrenori, să vedem unde s-a greşit şi să îmbunătăţim cât de repede se poate. Eu deja lucrez pentru 2020 şi 2024. Tot ceea ce facem astăzi este pentru a performa în 2020 şi 2024 şi să salvăm tot ceea ce se mai poate salva până la Rio 2016. De fapt, mare lucru nu mai avem ce face, pentru că pregătirile pentru Olimpiadă nu se realizează cu un an sau doi înainte, durează patru sau poate opt ani. Aşa că, mare lucru, în momentul de faţă, nu prea mai putem să facem. Deja pregătirile pentru Rio au început de luni de zile, mai au câteva luni până la Rio. Important este să le oferim ceea ce au nevoie în pregătire ca să ieşim cât de cât onorabil din această competiţie", a declarat Szabo.

Demnitarul a catalogat prestaţia gimnaştilor români la CM de la Glasgow drept un eşec pentru tot sportul românesc: "Ca minsitru al Tineretului şi Sportului nu este uşor să priveşti eşecul sportivilor tăi. Este nevoie de unitate. Aşteptăm să se întoarcă acasă, pentru că sunt încă în concurs. Este greu pentru mine să critic în momentul în care ei continuă să concureze. Să aşteptăm să se întoarcă acasă, să facem o analiză, să vedem ce putem face pentru a îmbunătăţi lucrurile acolo, la federaţia de gimnastică. Au tot suportul meu, pentru că federaţia de gimanstică este una dintre cele mai importante, gimnastica este brand de ţară. Ei au toată susţinerea mea, chiar dacă acum este un eşec pentru întreg sportul românesc. Trebuie să ne ridicăm şi să mergem mai departe. Vin din mijlocul lor şi este cumplit să stau în afară şi să critic. Să vedem ce soluţii vom găsi din interiroul federaţiei de gimnastică. Am încercat să oferim toate condiţiile de pregătire pentru lotul de gimnastică, am reabilitat într-un timp foarte scurt sala de antrenament, unde am cumpărat cele mai bune materiale. Din păcate, lucrăm cu resurse umane şi se întâmplă câteodată".

Referitor la propunerea preşedintelui COSR, Alin Petrache, de a angaja un antrenor străin pentru proba de paralele inegale, Szabo a spus că există mulţi tehnicieni români bine pregătiţi care ar putea fi aduşi la lotul naţional. "Daţi-mi voie să nu comentez această afirmaţie a colegului meu. Consider că avem destul de mulţi antrenori foarte bine pregătiţi, care în momentul de faţă nu mai sunt în sistemul nostru. Federaţiile ar trebuie să lupte puţin pentru a-i readuce la loturile naţionale şi să vedem ce mai putem să facem până la Rio. Dar până la Rio nu prea mai avem mare lucru să facem. Trebuie să pregătim ediţiile din 2020 şi 2024. Nu sunt sceptică, eu sunt optimistă de felul meu. Asta este starea sportului românesc, important este să nu ne panicăm şi să găsim soluţii de viitor. În acest moment soluţia este să aruncăm cât mai multe seminţe în cât mai multe locuri şi să începem să creştem baza de selecţie pentru marea performanţă", a mai afirmat Gabriela Szabo.

Echipa feminină de gimnastică a României a încheiat calificările la CM pe locul 13 şi va evolua, în premieră în istoria sa, la turneul preolimpic de la Rio pentru calificarea la JO din 2016, în timp ce în finalele individuale de la Mondiale s-au calificat doar Iordache şi Jurca la individual-compus.

Astfel, echipa României, medaliată olimpică la fiecare ediţie, începând cu 1976, a încheiat calificările la Mondiale pe locul 13 şi va evolua, în premieră în istoria sa, la un turneu preolimpic, cel de la Rio (16-19 aprilie 2016), pentru unul din ultimele patru locuri calificante la JO de anul viitor, unde vor concura, calificate direct, şi primele opt clasate la CM din acest an.

Mai mult, în urma evoluţiei modeste din calificările de la CM, nicio gimnastă tricoloră nu va evolua în finalele pe aparate la competiţia de la Glasgow. Doar la individual-compus s-au calificat Larisa Iordache si Laura Jurca, de pe locurile 16, respectiv 23, din 24 posibile.

Şi echipa masculină de gimnastică a României a încheiat, luni seară, calificările la CM de la Glasgow pe locul 14, ratând calificarea în finala pe echipe a Mondialelor, dar va evolua în turneul preolimpic de anul viitor, pentru calificarea la JO de la Rio.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici