Gală Local Kombat, în scopuri umanitare

Sportivii din 8 ţări care vor lupta sâmbătă seara în gala Local Kombat "România vs Restul Lumii" au demarat o acţiune umanitară, urmând să se implice în strângerea de fonduri pentru Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, se arată într-un comunicat al organizatorilor remis agenţiei MEDIAFAX.

Urmărește
307 afișări
Imaginea articolului Gală Local Kombat, în scopuri umanitare

Bogdan Stoica (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"În condiţiile în care evenimentul va fi transmis în direct în peste 80 de ţări de pe 5 continente, am stabilit că putem veni în sprijinul autorităţilor prin promovarea contului fundaţiei «Copiii Noştri», cea care se ocupă de colectarea de fonduri pentru viitorul spital. Astfel, pe grafica de televiziune, dar şi comentatorii din toate ţările îi vor ruga pe telespectatori să pună umărul la dezvoltarea acestei unităţi medicale", a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.

Campania umanitară va fi prezentată din ring de Dana Săvuică, aceasta urmând să fie gazda galei Local Kombat "România vs Restul Lumii" alături de australianul Samuel Gazis. "Am considerat că este o ocazie bună pentru a veni în ajutorul celor mici, ei au cea mai mare nevoie de acest spital. În plus, după discuţia cu Eduard Irimia, am rămas impresionată de proiectul Superkombat, este cu siguranţă produsul românesc cu cea mai mare expunere la nivel internaţional şi sunt mândră că mă alătur echipei", a spus Dana Săvuică.

Fundaţia Primăriei Ploieşti, "Copiii noştri", a demarat un amplu program de strângere de fonduri intitulat "Pentru Bine Copiilor". Toţi banii colectaţi prin acest program vor fi alocaţi pentru sprijinirea înfiinţării, dotării şi funcţionării "Spitalului Copiilor" – viitorul spital public de urgenţă pentru copii – care va fi dat în folosinţă în vara anului 2015. Cei care vor să ajute la înfiinţarea spitalului o pot face accesând Fundaţia Copiii Noştri – Piaţa Eroilor, numărul 1A, 100066, Ploieşti, CIF 31291090, Cont IBAN: RO88BTRLRONCRT0206047801, Banca Transilvania, Sucursala Ploieşti.

Biletele pentru Local Kombat New Heroes "România vs Restul Lumii", eveniment care deschide sezonul 2014 al circuitului mondial Superkombat, costă 30 de lei şi pot fi achiziţionate de la casele Sălii Sporturilor din Ploieşti. Evenimentul va fi transmis sâmbătă, de la ora 21.30, în direct, în România, de Sport.ro şi în reluare pe Pro TV. Printre sportivii români care vor urca în ring se numără ploieşteanul Amansio Paraschiv, Ionuţ Atodiresei şi Bogdan Stoica.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici