Gaţu: Dacă vom arăta ce am învăţat în înfrângerea cu Danemarca, vom ajunge în semifinale
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), Cristian Gaţu, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că dacă jucătoarele române vor arăta că au învăţat ceva din înfrângerea cu Danemarca, atunci vor ajunge în semifinalele Campionatului European de handbal feminin.
Gaţu: Dacă vom arăta ce am învăţat în înfrângerea cu Danemarca, vom ajunge în semifinale (Imagine: Vlad Chirea/Mediafax Foto)
"Paşii următori sunt 3, toţi trei pe aleea slavă, adică în compania Croaţiei, Rusiei şi Muntenegru. Dacă nu vom rata nimic şi vom arăta ce am învăţat din înfrângerea cu Danemarca, vom ajunge în semifinale. Acolo unde, din păcate, mulţi din ţara nu doresc sa ne vada. Nu vreau să intru in detalii, nu e momentul acum, în mijlocul competiţiei. Fetele au nevoie de sustinere şi încurajări, oricine pierde un meci", a declarat Gaţu, pentru MEDIAFAX.
Naţionala de handbal feminin a României a învins, sâmbătă, reprezentativa Serbiei, scor 40-28 (20-14) şi s-a calificat în grupa principală I, la CE din Danemarca şi Norvegia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO