Gaţu spune că Râşniţă va părăsi conducerea tehnică a naţionalei după returul cu Suedia
Preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX că antrenorul Lucian Râşniţă va părăsi conducerea tehnică a naţionalei după meciul retur cu Suedia, din preliminariile Campionatului European din 2008.
"Înainte de meciul din Suedia, am avut o întâlnire cu antrenorul şi am căzut de acord că în cazul ratării calificării contractul său se va încheia. Din punctul meu de vedere, calificarea este ratată, oricât de mult mi-aş dori să nu fie aşa. Doresc să învingem Suediaîn meciul retur, chiar dacă ratăm calificarea.În acest moment, nu avem nicio variantă pentru postul de antrenor principal", a spus Gaţu.
Naţionala masculină de handbal a României a pierdut meciul cu selecţionata similară a Suediei, scor 25-36 (10-19), în manşa tur a barajului de calificare la Campionatul European din 2008, disputată, duminica, la Karlskrona. Partida retur va avea loc la 17 iunie, de la ora 11.00, la Constanţa.
Gaţu a plecat în Germania imediat după meciul de duminică, pentru a se întâlni cu foşti handbalişti din generaţia sa, stabiliţi în străinătate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO