Prima pagină » Sport » Gazzetta dello Sport: România trebuie aplaudată în ciuda eliminării, lasă vestiarul impecabil

Gazzetta dello Sport: România trebuie aplaudată în ciuda eliminării, lasă vestiarul impecabil

Gazzetta dello Sport: România trebuie aplaudată în ciuda eliminării, lasă vestiarul impecabil
Andreea Tobias
03 iul. 2024, 18:06, Sport

După înfrângerea suferită în faţa Olandei în optimile de finală, tricolorii au lăsat o impresie deosebită prin comportamentul lor exemplar.

Conform ziarului italian La Gazzetta dello Sport, selecţionata condusă de Edward Iordănescu a lăsat vestiarul într-o stare impecabilă după meci.

Mai mult decât atât, jucătorii români au lăsat o scrisoare de mulţumire pentru experienţa trăită şi ospitalitatea primită pe durata turneului.

„România trebuie aplaudată în ciuda eliminării: lasă vestiarul impecabil. Iată cum a părăsit echipa selecţionerului Edward Iordănescu vestiarul după meciul pierdut în faţa Olandei în optimile de finală ale Euro 2024: totul în ordine cu o scrisoare de mulţumire pentru experienţă şi ospitalitate”, scrie publicaţia italiană, evidenţiind contrastul între dezamăgirea sportivă şi eleganţa cu care echipa română a părăsit competiţia.

Postarea este urmată de imagini care arată un vestiar impecabil, scrisoarea de mulţumire şi suporterii din tribună.