Gebrselassie va picta "Sărutul" lui Klimt la maratonul de la Viena

Legendarul atlet Haile Gebrselassie va alerga, duminicã, în maratonul de la Viena, în cadrul proiectului „A Kiss Moves the World“, prin care se doreşte realizarea unei versiuni a celei mai cunoscute lucrări a lui Klimt, „Sărutul“.

Urmărește
2 afișări

În 2012 se împlinesc 150 de ani de la naşterea pictorului austriac Gustav Klimt, iar o versiune a lucrării "Sărutul“ se intenţionează să fie pictată de-a lungul întregului an de sute de alergători, cu ocazia diferitor maratoane, precum cele din Hamburg, Berlin, München sau Frankfurt, informează biroul de reprezentare al Municipalitatii Vienei. Pictura este împărţită în mici câmpuri de culori, iar pentru a participa la realizarea lucrării doritorii vor face o donaţie de 10 euro, suma strânsă urmând a fi donată proiectului „Oameni pentru oameni“ ce vine în sprijinul mai multor regiuni din Etiopia. Lucrarea finalizată va fi expusă la maratonul de la Viena din 2012 la Belvedere, acolo unde se află şi originalul.

Gebrselassie este deţinătorul recordului mondial al probei de maraton, considerat de mulţi a fi cel mai bun alergător al tuturor timpurilor. Legendarul atlet etiopian este dublu campion olimpic, de nouă ori campion mondial, iar de-a lungul carierei sale a stabilit 27 de recorduri mondiale pe diferite distanţe. "Este ca şi când Tiger Woods ar juca golf în Austria", a afirmat Wolfgang Konrad, organizatorul Vienna City Marathon, atunci când a primit confirmarea participării lui Haile Gebrselassie la evenimentul din capitala Austriei.

Haile Gebrselassie va alerga la Viena la categoria semi-maraton, însă într-un scenariu cu totul unic, ce se va desfășura sub motto-ul „Catch me, if you can“: elita alergătorilor care vor participa la maratonul din capitala Austriei - dintre care şase atleţi ce deţin recorduri personale de 2 ore și 7 minute sau chiar sub acest timp, precum alți șase alergători, care au terminat cursa de maraton sub 2:10 ore, vor porni cu 2 minute înaintea lui Haile Gebrselassie, respectiv la ora 8:58 (ora Vienei). Gebrselassie va începe cursa la ora 9 fix, împreună cu toți ceilalți participanți la maraton, încercând să-i întreacă pe parcursul celor 21 de km de semi-maraton pe primii plecați. Cursa va putea fi urmărită în întreaga lume live pe site-ul evenimentului www.vienna-marathon.com, începând cu ora 8:40 (ora Vienei).

La maratonul din capitala Austriei vor participa anul acesta peste 32.000 de alergători din mai mult de 110 țări. Maratonul-ștafetă din cadrul evenimentului sportiv din Viena a fost declarat cel mai mare din lume, fapt confirmat printr-un certificat al „Guinness World Records“. Anul trecut 2373 de echipe din câte 4 persoane au terminat cursa de maraton-ștafetă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici