"Sunt foarte fericit deşi nu se vede asta, mă temeam de acest joc pentru că de când a venit Bergodi la Poli Iaşi, această echipă a avut rezultate foarte bune. Au fost acele trei victorii cu scorul de 1-0, pe teren propriu, şi acea înfrângere nemeritată cu CFR Cluj. Le-am cerut jucătorilor să înceapă tare meciul şi am reuşit să dăm două goluri repede", a spus Petrescu.
"Sincer nu cred că va mai reuşit cineva să bată la Iaşi, aşa cum a făcut-o Urziceni. Este o victorie foarte mare pentru noi în condiţiile în care am avut nouă absenţi. Mai avem de jucat şapte finale, iar greul abia acum începe pentru noi. Trebuie să rămânem în continuare concentraţi", a punctat tehnicianul formaţiei din Urziceni.
Întrebat dacă ar accepta postul de selecţioner al echipei naţionale a României, Petrescu a menţionat că, în opinia sa, nu el este printre primele opţiuni pentru această postură şi se va concentra pe funcţia de antrenor al formaţiei din Urziceni.
"Dacă meritam să fiu antrenor la echipa naţională aş fi fost chemat până acum. Nu mi-ar plăcea să refuze alţii şi apoi să fiu chemat eu. Nu cred că merit să fiu ultimul pe listă. De aceea eu mă gândesc doar la Unirea Urziceni şi la meciurile foarte grele pe care urmează să le avem", a completat Petrescu.