- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (06.02.2014, 17:54)
- Marius Ţone
George Galamaz se retrage din activitate la 32 de ani
Fundaşul George Galamaz, care a evoluat până la finalul anului 2013 la formaţia Anorthosis Famagusta, se retrage din activitate la 32 de ani chiar dacă are în continuare oferte de la cluburi din Liga I.
Urmărește
560 afișări
George Galamaz (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
"În această iarnă mi s-a terminat contractul cu Anorthosis Famagusta şi am decis, după ce m-am sfătuit cu familia, să mă retrag. Vine un moment când trebuie să iei şi astfel de hotărâri. Nu am, din fericire, probleme medicale care m-ar fi împins către aşa ceva, prietenii m-au încurajat chiar să continui. Am şi avut unele oferte din Liga 1, însă nu se mai pune problema. A fost greu să iau această decizie pentru că joc fotbal de-o viaţă, dar consider că am făcut ce e mai bine pentru mine la momentul acesta", a declarat Galamaz într-un interviu acordat postului Digi Sport.
Campion cu Dinamo şi Unirea Urziceni, şi câştigător al Cupei României cu Steaua şi Dinamo, Galamaz a anunţat că îşi doreşte să devină manager de club. "Am trăit momente foarte frumoase ca jucător. Nu pot uita vreodată meciurile cu Manchester United, atunci când jucam la Dinamo, sau pe cele cu Liverpool, Sevilla sau Stuttgart. Perioada petrecută la Urziceni a fost senzaţională din toate punctele de vedere. Păcat că nu ne-am calificat în primăvara Ligii Campionilor, am fost la un pas să ajungem acolo. Singurul episod nefericit a fost cel de la Ploieşti, dar am trecut peste el după ce am văzut cum se comportă suporterii adevăraţi ai Petrolului. Forţa acestei echipe e dată de suporteri, nu de jucători. Acum încerc să învăţ cât mai multe de la oameni precum Mihai Stoica, Narcis Răducan sau Felix Grigore şi, cine ştie, poate că într-o zi voi deveni şi eu un manager de succes", a adăugat fotbalistul.
Născut în 5 aprilie 1981, la Bucureşti, George Galamaz şi-a început cariera la Sportul Studenţesc iar ulterior a evoluat la cluburile Rapid, Dinamo, Unirea Urziceni, Steaua, Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti şi Anorthosis Famagusta.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Tabel pentru bărbați | Ce înălțime ar trebui să aibă iubita/soția ta, în funcție de înălțimea ta
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe