Francezii cataloghează atitudinea ca fiind una ”ruşinoasă”, în timp ce jurnaliştii belgieni precizează că suporterii au avut ”un comportament deplorabil”.
„Nicio surpriză în această grupă. Suedia a dominat Insulele Feroe (4-0), iar Norvegia a învins Malta (2-0). A fost consemnat şi primul gol internaţional al lui Sander Berge, mijlocaşul lui Genk. Momentul trist al serii s-a petrecut însă înainte de România-Spania. Momentul de reculegere în memoria fiicei lui Luis Enrique nu a fost respectat de fanii români. Un comportament deplorabil, pe care spaniolii l-au pedepsit, câştigând cu 2-1, în ciuda eliminării lui Diego Llorente, din final”, au notat jurnaliştii belgieni.
„Ruşinos! Fanii români nu au respectat momentul de reculegere pentru Xana, fiica lui Luis Enrique, care a decedat săptămâna trecută”, au precizat francezii – Eleven Sports.
怒りしかない。
ルイス元監督の娘のために黙祷を捧げる時にもうるさくチャントを歌っていた。
他のファンからブーイングが飛びかかるくらい酷かった。
ルーマニア人として恥ずかしい。
多少度を外してもいいのがサッカー観戦かもしれない。
しかし誰かの死に対しては敬意を持つべき pic.twitter.com/J9Jc1P8Adu— AlexRoJp (@AAY4AAY7) September 6, 2019
România a pierdut meciul cu Spania, din preliminariile EURO 2020, joi seară, pe Arena Naţională, scor 1-2. Tricolorii au fost conduşi cu 2-0 din minutul 47, însă situaţia s-a echilibrat în partea secundă, când Florin Andone a redus din diferenţă, iar ibericii au rămas în inferioritate numerică. După cinci runde din Grupa F, la mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 4, cu şapte puncte acumulate. Tricolorii sunt depăşiţi de Spania, Suedia şi Norvegia. La Campionatul European din 2020 vor obţine calificarea doar primele două clasate.