Prima pagină » Sport » Mihai Stoica: Am avut o prestaţie de toată jena

Mihai Stoica: Am avut o prestaţie de toată jena

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu FC Braşov, scor 0-3, că echipa sa a avut o prestaţie de toată jena.
06 mart. 2011, 23:21, Sport

„Este o înfrângere umilitoare şi toţi trebuie să ne-o asumăm şi să nu căutăm vinovaţi nici în teren, nici pe lângă teren. Suntem toţi vinovaţi şi trebuie să ridicăm privirea, dacă putem, şi să mergem mai departe. Ideea de la finalul meciului nu este originală, dar măcat atât să facem pentru cei peste 6.000 de suporteri care au înfruntat vremea potrivnică pentru a-şi vedea echipa favorită. Am am avut o prestaţie de toată jena. Patronul are tot dreptul să facă orice schimbare care consideră că e necesară. Acum însă trebuie să-mi bag cartela SIM în alt telefon, pentru că la golul doi m-am răzbunat pe telefon deşi nu avea nicio vină. Toţi cei care au intrat în teren, ca şi noi de altfel, trebuie să fim criticaţi pentru ce s-a întâmplat în seara asta”, a spus Stoica.

Echipa Steaua Bucureşti a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), de formaţia FC Braşov, într-un meci din etapa a XX-a a Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Cristescu ’30, Teixeira ’34 şi Oros ’63.

La finalul meciului, jucătorii echipei Steaua au îngenunchiat în faţa galeriei steliste. Fotbaliştii au fost duşi în faţa galeriei de tehnicianul Marius Lăcătuş, alături de ei fiind şi managerul general Mihai Stoica, care a discutat cu câţiva fani. Suporterii i-au huiduit pe jucători, dar au scandat numele lui Lăcătuş, iar primul care a scăpat de reproşurile galeriei a fost Florin Gardoş.